Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Călărași: Expoziția ,,Jandarmeria Română 1850-2020’’ 26 septembrie – 20 noiembrie 2022, Muzeul Dunării de Jos

26 septembrie, 2022 - 20 noiembrie, 2022

Muzeul Dunării de Jos, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Consiliul Județean Călărași, anunță deschiderea expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020” la sediul Muzeului Dunării de Jos Călărași, situat pe strada Progresul, nr. 4 din municipiul Călărași. Vernisajul va avea loc luni, 26 septembrie 2022, la ora 13.00.

Muzeul Dunării de Jos Călărași este a unsprezecea instituție muzeală din România care găzduiește expoziția cu tematică militară. Aceasta a fost organizată mai întâi la Muzeul Național de Istorie a României, în intervalul 29 iulie – 8 noiembrie 2020 și ulterior itinerată la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural (8 decembrie 2020 – 24 martie 2021), Complexul Muzeal Arad (2-25 aprilie 2021), Muzeul Județean Buzău (12 mai – 27 iunie 2021), Muzeul Național al Banatului (7 iulie – 3 octombrie 2021), Complexul Național Muzeal ‘’Curtea Domnească’’ Târgoviște (12
octombrie 2021 – 19 ianuarie 2022), Muzeul de Etnografie Brașov (24 ianuarie – 20 martie 2022), Muzeul Banatului Montan (25 martie – 1 mai 2022), Muzeul Județean Satu Mare (9 mai – 31 iulie 2022) și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populată Maramureș (5 august – 18 septembrie 2022).

Expoziția reprezintă rezultatul unei colaborări de succes dintre Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Muzeul Dunării de Jos Călărași, Consiliul Județean Călărași și Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași ‘’General de brigadă Barbu Pârâianu’’.

Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol
semnificativ în istoria modernă și contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.

În cadrul expoziției vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții militare, brevete, documente, fotografii, periodice de specialitate, elemente
uniformologice și de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Jandarmeriei Române și al Asociației RoMilitaria, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ,,Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.

Un rol semnificativ la realizarea expoziției îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, unul dintre cei mai notabili specialiști în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții ,,Jandarmii și milițienii de la sate’’ publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în anul 2014.

Expoziția ,,Jandarmeria Română 1850-2020’’ va putea fi vizitată în perioada 26 septembrie – 20 noiembrie 2022, de luni până duminică în intervalul orar 9:00-17:00, ultima intrare fiind la ora 16:30.

Details

Start:
26 septembrie, 2022
End:
20 noiembrie, 2022
Event Category:

Organizers

Muzeul Dunării de Jos
Muzeul Național de Istorie a României – București
Complexul Național Muzeal ASTRA – Sibiu

Venue

Muzeul Dunării de Jos – Călărași
Str. Progresului nr. 4
Călărași, Călărași 910079 Romania
+ Google Map
View Venue Website