Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Călărași: Muzeul Dunării de Jos vă prezintă exponatul lunii mai 2024: vas de provizii, cultura Boian.

1 mai - 31 mai

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului în luna mai, în cadrul proiectului ”Exponatul lunii”, vas de provizii, cultura Boian.

Vasul este de formă tronconică, formă particulară vaselor Boian, cu umăr ușor bombat, cu patru incizii paralele pe linia mediană. Vasul este decorat cu excizii, reprezentând motive meandrice care se repetă pe toată înălțimea.

Decorul este realizat pe aproximativ 60% din suprafața obiectului, restul vasului rămânând nedecorat, putându-se observa doar câteva linii de incizie. La nivelul buzei vasul este prevăzut cu o bandă de două linii incizate.

Fiind un vas de mărime medie, a fost realizat pe etaje, prin aplicări succesive de colaci de lut. A fost lucrat cu mâna dintr-o pastă grosieră având ca degresant nisip și cioburi pisate, lucru vizibil în spărtura cioburilor. La interior este nelustruit, în timp ce la exterior este atât ornamentat cât și bine lustruit. Are o poziție ușor înclinată care
se datorează greutății proprii, cât și dimensiunii mari ale acestuia (H-52 cm).

La intrarea în laboratorul de restaurare se prezenta în stare fragmentară. Fragmentele ceramice au fost supuse operațiunilor primare de restaurare și anume: imersia acestora în apă pentru saturarea pastei, tratamente chimice cu acid citric, perieri fine sub jet de apă, neutralizarea acestora și uscarea lor în etuvă la temperaturi de 100°-130°C.

În momentul sortării materialului s-a observat că nu toate fragmentele prezentau decor incizat sau excizat, iar grosimea fragmentelor decorate era diferită de cea a celor fără decor, lucru care ne-a condus la ideea că ar putea fi vorba de două vase. Însă, în timpul reconsituirii vasului s-a observat că toate fragmentele aparțineau aceluiași vas.

Întregirea vasului s-a realizat pornind de la fundul acestuia către buza lui. Fragmentele ceramice au fost lipite cu aracet, iar în zonele lacunare s-au aplicat plombe de ipsos pentru consolidare. După reconstituire, prin analogie s-a trecut la redarea decorului și apoi la integrarea cromatică.

Restaurator,
Elena PARASCHIV

Detalii

Începe:
1 mai
Se termină:
31 mai
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Dunării de Jos
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Dunării de Jos – Călărași
Str. Progresului nr. 4
Călărași, Călărași 910079 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare