- Acest eveniment a trecut.
Câmpulung Muscel: Expoziția Portul popular reflectat în tablouri din colecțiile Muzeului
15 iulie - 31 august

În lunile Iulie – August vă așteptăm la secția de Istorie, Artă plastică și Științele Naturii a Muzeului Municipal Câmpulung să descoperiți expoziția temporară „Portul popular reflectat în tablouri din colecțiile Muzeuluiˮ.
Expoziția se împarte în două planuri: costumele populare surprinse în scenele de muncă, precum: recoltatul cartofilor, strângerea fânului, spălatul rufelor la râu, torsul lânii, dar și portul popular de sărbătoare, al personajelor care pozează pictorului în straiele bune, purtând ii lucrate în culori vii, fote cu modele din cele mai diverse, dar și marame diafane.
Portul tradițional de Muscel a fost sursă de inspirație pentru numeroși artiști, astfel că, pentru a întregi expoziția, sunt expuse și două astfel de costume de sărbătoare.
Expoziția cuprinde atât tablouri ale unor pictori consacrați, cât și lucrări ale unor artiști mai puțin cunoscuți, dar pe care publicul este invitat să-i descopere de luni până duminică, între orele 9.00 și 17.00, în sediul nostru din str. Negru Vodă, 119.
Manager
Alexandru OPREA