- This event has passed.
Cluj-Napoca: colocviul cu tema „Imagini despre islam”
30 ianuarie, 2013
În cadrul programului „Întâlnire la muzeu” Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează miercuri 30 ianuarie 2013, la orele 18, colocviul cu tema „Imagini despre islam” avându-i ca invitaţi pe prof. univ. dr. Tasin Gemil şi prof. univ. dr. Călin Felezeu.
„Întâlnire la muzeu” este un program de colocvii al Muzeului de Artă Cluj-Napoca care îşi propune să promoveze instituţia muzeală ca spaţiu de dezbatere a ideilor contemporane prin invitarea unor personalităţi din varii domenii ale culturii cu care publicul poate intra într-un dialog direct.
„Imagini despre islam” îşi propune să prezinte problematica specifică spaţiului islamic în context contemporan din perspectiva a două personalităţi culturale care au o experienţă nemijlocită, la nivel înalt, cu lumea islamică: prof. univ. dr. Tasin Gemil şi prof. univ. dr. Călin Felezeu.
TASIN GEMIL este directorul Institutului de Turcologie şi Studii Central Asiatice, singurul Institut din România şi din ţările vecine ţării noastre unde se studiază istoria, limba, cultura, civilizaţia şi sistemele politico-economice din întregul spaţiu turcofon, din Asia Centrală, Caucaz, Crimeea şi Bazinul Volgăi. Cercetător științific la Institutul Nicolae Iorga, a fost profesor şi prorector al Universității Ovidius din Constanța. Deputat în Parlamentul României în două legislaturi, a reprezentat Comunitatea Turco-Tătară Musulmană. A fost ambasador al României în Azerbaijan și Turkmenistan.
CĂLIN FELEZEU este Decan al Facultății de Psihologie și Stiințele Educației (Universitatea Babeș-Bolyai), Vicepreşedinte al Asocia ției Profesorilor de istorie din România (APIR) și Președintele Consiliului Științific al Institutului de Turcologie și Studii Central Asiatice. Doctor în Istorie universală, Istoria Imperiului Otoman, a ocupat, în perioada 2005-2007, funcția de Director Adjunct al Institutului Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul. Ca autor, a publicat 13 cărț i și 50 de articole ș tiințifice.
Moderatorul întâlnirii: Călin Stegerean.