- This event has passed.
Cluj-Napoca: Noaptea Europeană a Muzeelor 2019 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
18 mai, 2019
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la Noaptea Europeană a Muzeelor 2019, ediția a XVI-a. Evenimentele din acest an vor avea loc în Secția Reduta a MET (sediul instituției – expoziția pavilionară – str. Memorandumului nr. 21) și în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” (secția în aer liber a muzeului, str. Tăietura Turcului).
La Secția Reduta, între orele 19-24, vizitatorii muzeului pot participa la următoarele evenimente și expoziții:
– Expoziția permanentă „Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII-XX” abordează principalele domenii ale culturii materiale şi spirituale din Transilvania rurală, ilustrate prin exponate reprezentative, selectate din cele peste 40.000 de artefacte existente în colecţiile instituţiei noastre. (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21)
– Expoziția permanentă tactilă „Atinge și înțelege – mesajul tactil al obiectelor țărănești tradiționale” este destinată în primul rând vizitatorilor cu deficienţe de vedere, oferind însă, în acelaşi timp, o experienţă de un tip aparte şi vizitatorilor obişnuiţi, mai ales unei anumite categorii de vârstă: copiilor dornici să atingă şi să manipuleze asemenea obiecte neobişnuite. (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21)
– Planetarium mobil: Magic Dome oferă un planetariu mobil, care creează o experiență unică de învățare pentru copii, părinți și cadre didactice. Din exterior pare un iglu, iar în interiorul cupolei există echipamente audio și video specializate care proiectează 360 de grade, oferind o experiență fascinantă. Haideți să învățăm împreună prin joacă despre Univers! Folosind tehnologie de ultimă generație, vă invităm să înțelegem și să aflăm mai multe despre lumea în care trăim. * Sistemul solar reprezintă un complex de plante și corpuri cerești, care gravitează în jurul Soarelui. Include 8 planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun și cinci planete „pitice” (de dimensiuni mai mici decât restul planetelor): Ceres, Pluto, Eris, Makemake și Haumea. Pe lângă planete, în sistemul solar se mai găsesc asteorizii (resturi de planete sfărâmate sau obiecte de gheață) și comete sau „stele cu coada” (corpuri compuse din praf amestecat cu gaze înghețate și apă). Sistemul Solar format acum aproximativ 4,6 miliarde ani. Între toate planetele și corpurile cerești din sistemul solar există particule de praf interplanetar ce alcătuiesc așa numitul mediu interplanetar. (str. Memorandumului nr. 21)
– Artefactele Nopții: Meteoritul de la Mociu, Obiectul de la Aiud (bucată de OZN) (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21)
– Expoziție temporară „Semnele Ceriului – Constelații Românești Tradiționale” – Expoziția își propune să promoveze în rândul iubitorilor de cultură din țară și din străinătate cele mai importante reprezentări ale simbolisticii astrale prezente în arhitectura și arta tradițională din România. Din cele mai vechi timpuri, fascinația exercitată asupra omului de către aștrii de pe bolta cerească s-a materializat prin reprezentări sculpturale sau picturale sugestive prezente până azi în cadrul civilizației noastre rurale. Fotografiile prezintă mai ales reprezentările sculptate ale soarelui, lunii sau stelelor ce sunt prezente pe biserici, case, mobilier sau porți tradiționale de lemn din toate zonele României. Toate aceste simboluri dau frumusețe și un sens ascuns tuturor monumentelor de patrimoniu unde apar. Această simbolistică totemică azi uitată sau cunoscută doar de meșterii populari este prezentată astfel încât privitorul modern să înțeleagă ușor semnificația mesajului de peste milenii pe care strămoșii noștri au dorit să-l transmită. (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21)
Parteneri: Magic Dome, Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Universitatea Babeș-Bolyai, Lidl România
În Parcul Etnografic, vizitatorii noștri pot participa la următoarele evenimente și expoziții:
– Expoziția permanentă în aer liber cuprinde 2 sectoare: unul tehnic şi unul al gospodăriilor zonale, organizate spaţial pe numai 16 hectare, într-o reţea aerată ce sugerează structura unui sat tradiţional răsfirat. Primul sector include instalaţii tehnice şi ateliere ţărăneşti databile în perioada secolelor XVIII-XX, al doilea sector conţine gospodării ţărăneşti tradiţionale reprezentative pentru zone etnografice distincte din Transilvania, cuprinzând construcţii datate în perioada secolelor XVII-XX. Program vizitare: 10-17 (Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului)
– Noaptea Privighetorilor – aflat la a VII-a ediție, evenimentul este organizat în parteneriat cu Societatea de Ornitologie din România (SOR), dedicat iubitorilor de muzică și nu numai, este o încercare de a apropia oamenii de natură prin intermediul cântecului păsărilor și a pieselor clasice pe care le-au inspirat. Vor fi tururi ornitologice ghidate, ateliere de identificare păsări și tururi ghidate dedicate copiilor, între orele 16-19, concert de muzică clasică, în zona Foișorului, între orele 19-20. Anul aceasta, participanții ăși pot aduce cele necesare pentru picnic și pot savura după-amiaza și concertul liniștiți, pe păturică sau pe scaunul de camping, cu un pahar de suc sau vin și gustările preferate. Intrarea în Parcul Etnografic este gratuită, ca parte a Nopții Muzeelor. Intrarea la eveniment este, de asemenea, gratuită. Eveniment realizat cu sprijinul Lidl România, ”Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Artiști: Teodora Buia – vioară, Diószegi Benjámin – pian, Fodor Lilla – violă, Nagy Orsolya – harpă, Diana Stir – violoncel, Anna Szallós Kis – flaut, Sonia Vulturar – vioară. Program: Joseph Haydn – Cvartetul de coarde nr. 3, op. 33, The Bird (cca. 20 min.); Ottorino Respighi – partea a III-a (L’usignuolo) din lucrarea Gli Uccelli, aranjament pentru septet. (cca. 4 min.); Jean Cras – Cvintet pentru flaut, vioară, violă, violoncel și harpă (cca. 21 min.); Maurice Ravel – Partea a II-a (Oiseaux tristes) din lucrarea Miroirs pentru pian solo. (cca. 5 min.); Grigoraș Dinicu – Ciocârlia, aranjament pentru septet. (cca. 3,30 min.). (Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului)
Parteneri: Societatea de Ornitologie din România