Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Cluj-Napoca: Spectacole ale Teatrului „Puck”, în curtea Muzeului de Artă

27 iunie - 25 iulie

Spectacole ale Teatrului „Puck”, în curtea Muzeului de Artă

După săptămânile în care au fost disponibile doar online, poveștile prezentate de artiștii Teatrului de Păpuși „Puck” vor putea fi, în sfârșit, urmărite „pe viu”, de această dată în spațiul maiestuos al curții Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.

Spectacolele de teatru de păpuși din curtea interioară a muzeului clujean se vor desfășura în perioada 27 iunie-25 iulie, la fiecare sfârșit de săptămână, de la ora 11.

Care este programul spectacolelor
Sâmbătă, 27 iunie va fi prezentat spectacolul „Turnuleţul”/„Tornyocska”, după Sz. J. Marsak, în regia lui Jakab Ildikó (în limba maghiară), iar pentru duminică, 28 iunie, este programat spectacolul „Dănilă Prepeleac” (în limba română), în regia lui Traian Savinescu.

De asemenea, sâmbătă, 4 iulie, va fi prezentat spectacolul„Szegény Dzsoni és Árnika”/ „Sărmanul Djoni și Árnika” (în limba maghiară), iar duminică, 5 iulie „Călătorie în lumea poveștilor” (în limba română), ambele în regia Ibolyei Varga.

În 11 iulie este programat spectacolul „Jancsi és Juliska”/ „Hansel și Gretel”, (în limba maghiară), în regia Ibolyei Varga, iar duminică, 12 iulie „Cartea cu Apolodor” (în limba română), în regia regretatei Mona Marian.

Totodată, sâmbătă, 18 iulie, este programat spectacolul „Micimackó”/ „Ursulețul Winnie Pooh” (în limba maghiară, în în regia lui Kovács Ildikó). Tot sâmbătă, însă de la ora 18, este programată avanpremiera spectacolului „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, în regia lui Ionuț Constantinescu.

Pentru weekendul 25-26 iulie sunt programate spectacolele „Meseszőnyeg”/ „Covorașul fermecat” (în limba maghiară, regia Varga Ibolya), respectiv premiera spectacolului „Vasilache și Marioara” (în limba română, regia Emilia Nechita).

Reguli de acces
Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Puck” din curtea Muzeului de Artă se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Astfel, spectatorii sunt rugați să respecte toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție. De asemenea, este recomandat să ajungă mai devreme cu aproximativ 30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii. Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. De asemenea, va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii.

Spectatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant pus la dispoziție de organizatori. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis, cu excepția băuturii în recipiente individuale, cu capac (fără paie de unică folosință) și a mâncării ambalate individual, sigilate, conform normelor în vigoare. Numărul maxim de persoane admise la un eveniment este de 50. Mai multe detalii, aici:
http://teatrulpuck.ro/masuri-si-reguli-pentru-evenimentele…/.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”
Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Biroul de Marketing
Teatrul de Păpuși PUCK
www.teatrulpuck.ro

Detalii

Începere:
27 iunie
Se termină:
25 iulie
Eveniment Category:

Loc de întâlnire

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Piaţa Unirii nr. 30
Cluj-Napoca, Cluj 400098 Romania
+ Harta Google
Sit web:
http://www.macluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *