Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Cluj-Napoca: Ultimul draft al documentarului „Ultima transhumanţă” va fi proiectat la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

25 octombrie, 2019

ULTIMA TRANSHUMANTA

Vineri, 25 octombrie 2019, la ora 18 vă invităm la transhumanţă.
La ultimul draft al filmului documentar “Ultima transhumanţă”.
Filmul face parte din proiectul pe care Dragoș Lumpan l-a început acum 12 ani.
Despre acest proiect Dragoș Lumpan spune: În 2007 am început să urmăresc o familie de ciobani din România. De generaţii familia lor mergea la drum. În 2008 mi-au spus că renunţă la drum, la transhumanţă. În acest fel ei au dat titlul proiectului: “Ultima transhumanţă”. În 2010 am extins proiectul: am mers pe urmele transhumanţei în Albania, Grecia, Turcia, România, Italia și Marea Britanie. Pentru România a trebuit sa găsesc o nouă familie: familia Dănuleţiu; peste câţiva ani fiul lor a „ajuns” Ghiţă ciobanul.
În acești 12 ani am mers cu ciobanii din 6 ţări și am strâns foarte mult material: peste 100.000 de fotografii, 150 de ore de filmări şi 200 de ore înregistrări audio. Din tot acest material, acum, am ajuns la ultimul draft al filmului – o variantă foarte apropiată de cea finală.
Am ales să proiectăm acest draft din mai multe motive: unul dintre ele este feedback-ul publicului; acum încă este posibil să mai modificăm ceva. Pentru acest feedback am pregătit o listă cu întrebări – o veți găsi în sală. Un alt motiv este vizibilitatea transhumanței: pentru o cât mai bună răspândire dorim să trimitem documentarul „Ultima transhumanță” la câteva festivaluri internaționale. Dar, festivalurile mari cer ca versiunea respectivă să nu mai fi fost proiectată niciodată, nicăieri.

Filmul durează 90 de minute; are subtitrări în limba română.

Detalii

Dată:
25 octombrie, 2019
Categorie Eveniment:

Organizator

Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Etnografic al Transilvaniei – Cluj-Napoca
Palatul Reduta, Str. Memorandumului nr. 21
Cluj-Napoca, Cluj 400114 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare