Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

com. Mânăstirea, jud. Călăraşi: Ziua Porţilor Deschise pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu

13 august, 2018

Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, în colaborare cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Dunării de Jos Călărași, Asociația Română de Arheologie și Primăria Comunei Mânăstirea, organizează luni, 13 august 2018, Ziua Porţilor Deschise de pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu, com. Mânăstirea, jud. Călăraşi (Ediţia a XVI-a).
În intervalul 10:00 am – 01.00 pm, cei interesaţi pot vizita şantierul arheologic şi pot admira unele dintre cele mai interesante descoperiri din campania de anul acesta. Tot cu această ocazie va avea loc prezentarea rezultatelor proiectului Arhitectură & Arheologie Experimentală (Ediţia a IX-a), în cadrul căruia sunt abordate direcții de cercetare privind arhitectura preistorică, ceramica eneolitică, culegerea și prelucrarea cochiliilor de bivalve. Echipa de implementare a proiectului este rezultatul unui parteneriat între Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului București și Muzeul Dunării de Jos Călărași, cu sprijinul Primăriei Comunei Mânăstirea (jud. Călăraşi) și a Asociaţiei Române de Arheologie, precum și participarea unor specialiști din Universitatea din București, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” București și Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti. Proiectul este finanțat de Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului București și Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Evenimentul se va desfășura la Grădinița nr. 1, str. Lehliului, nr. 79, din satul Sultana, com. Mânăstirea, jud. Călăraşi, începând cu ora 10:00 am.

Muzeul Naţional de Istorie a României
Secţia Relaţii Publice: tel. 0213158207, int.1008 sau 1015, e-mail: pr.mnir@gmail.com

Sit arheologic Sultana-Malu-Roșu
Persoană de contact:�Cătălin Lazăr
tel. 0757034070, e-mail: lazarc@arheologie.ro

Muzeul Municipiului București
Persoană de contact: Theodor Ignat
Tel. 0724111009, e-mail: theodor_ignat@yahoo.com

Muzeul Dunării de Jos Călăraşi
Persoană de contact:�Valentin Parnic
tel. 0721022631, e-mail: vgumelnita@yahoo.com

Alte informații:
http://sultana-archaeology.ro, https://www.instagram.com/sultanaarchaeology/, www.mnir.ro,
http://muzeulbucurestiului.ro/, http://mdj-calarasi.ro, www.arheologie.ro, http://twitter.com/MNIR_,
https://www.facebook.com/MNIRpage, https://www.facebook.com/Sultana-Archaeology,
https://www.facebook.com/MuzeulMunicipiuluiBucuresti/, http://arheologie.ro, https://www.facebook.com/muzeuldunarii.calarasi/, https://www.facebook.com/Asociaţia-Română-de-Arheologie/

Detalii

Dată:
13 august, 2018
Categorii Eveniment:
,

Organizatori

Muzeul Național de Istorie a României – București
Muzeul Municipiului București
Muzeul Dunării de Jos
Asociația Română de Arheologie

Loc de desfășurare

Șantierul arheologic Sultana-Malu Roșu
Mânăstirea, Călărași Romania + Hartă Google