- This event has passed.
Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…” Ediţia a XL-a – 12 iunie 2021 – Botoșani
12 iunie, 2021
Concursul Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”
Ediţia a XL-a – 12 iunie 2021 – Botoșani
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și în parteneriat cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, organizează cea de-a XL-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni luceafărul…”.
După ediția anterioară susținută exclusiv online din cauza pandemiei, anunțăm cu entuziasm revederea fizică a creatorilor de poezie într-un context de sărbătoare.
Activitatea se va desfășura sâmbătă, 12 iunie 2021, începând cu ora 11 la Memorialul Ipotești, unde, în sala amfiteatru „Laurențiu Ulici”, se vor decerna premiile câștigătorilor acestei ediții, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară în vigoare.
Vor fi prezenți membrii juriului: scriitorul botoșănean și conferențiarul universitar doctor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Dan Lungu, profesorul universitar doctor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Bogdan Crețu – și managerul Memorialului Ipotești – Ala Sainenco.
Liceul de Arte „Ștefan Luchian” din Botoșani va susține un moment artistic prin prezența doamnei profesor Alexandra Costin (canto clasic) și a elevilor Patrick Petrescu (vioară) și Andrei Pițu (chitară).
La final se va vizita ansamblul Memorialului Ipotești și se va depune o coroană de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din curtea casei părintești.
Îi invităm și îi așteptăm alături de noi pe iubitorii de poezie, de artă, de frumos!
Referent C.J.C.P.C.T. Botoșani,
Iustina Irimia-Cenușă.