Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Craiova: Muzeul Olteniei – Casa Băniei va găzdui trei ateliere creative și expoziția temporară „Karagoz Figures” în cadrul Festivalul Puppets Occupy Street – REvolution Edition 201

25 august, 2019 - 1 septembrie, 2019

25 august – 1 septembrie 2019, Craiova!
Regăsim aici toate litaniile copilăriei noastre, copilărie ca toate copilăriile copiilor acestei lumi plină de povești, de păpuși și păpușari…

Muzeul Olteniei – Casa Băniei va găzdui trei ateliere creative și expoziția temporară „Karagoz Figures” în cadrul Festivalul Puppets Occupy Street – REvolution Edition 2019, care se desfășoară în perioada 25 august – 01 septembrie, organizează o nouă serie de ateliere de creație.
Înscrieri se vor face exclusiv pe adresa de e-mail a festivalului, puppetsoccupystreet@gmail.com, în perioada 12 – 22 august, în limita locurilor disponibile. Accesul la ateliere este gratuit! Pentru înscriere sunt necesare: numele și vârsta participantului, denumirea atelierului pentru care optează, intervalul orar, ziua în care își dorește să participe.

Atelierele creative se vor derula la Secția de Etnografie – Casa Băniei, str. Matei Basarab nr. 16, având următoarea planificare:

 

– Laboratorul creativ, între orele 11:00 – 13:00, la Casa Băniei, în zilele 26, 27, 28, 29, 30, 31 august. Vârsta minimă de participare 5 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. În cadrul atelierului, coordonat de Asociația April Hub, cei mici vor desluși tainele lucrului manual, realizând diverse figurine din materiale reciclabile și nu numai.

– Construim instrumente muzicale și cântăm, între orele 11:00 – 13:00, la Casa Băniei, în zilele 26, 27, 28, 29, 30, 31 august. Vârsta minimă de participare 7 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. Coordonat de violonista Valentina Coțofană, atelierul îi învață pe copii, într-o manieră amuzantă, să își construiască instrumente muzicale, folosind materiale reciclabile din carton, hârtie, plastic.

– Construirea marionetei, între orele 11:00 – 12:00 / 12:00 – 13:00, la Casa Băniei, în zilele 26, 27, 28, 29, 30, 31 august. Vârsta de participare este cuprinsă între 5 – 15 ani, fiind disponibile 20 locuri / zi (câte 10 pe serie). Atelierul, coordonat de Valeriu Josan, de la I.P.Teatrul Municipal de Marionete Chișinău, le propune copiilor să cunoască păpușa care se mișcă cu ajutorul sforilor, să învețe să o construiască și să o mânuiască pe acorduri muzicale.

Expoziția temporară Karagoz Figures by Theater 916, Germania – Muzeul Olteniei, va fi vernisată duminică 25 august, la Secția Istorie- Arheologie, str. Madona Dudu nr. 14, Sala de expoziție de la parter, și va fi deschisă publicului până la 1 septembrie 2019.

Expoziția Karagöz Figures / Figurile Karagöz este realizată de Compania de teatru Theater 916 din Germania, și prezintă 60 de exponate de colecție, aparținând lui Serkan Öztürk, creator apreciat pentru dezvoltarea unui stil artistic propriu, pornind de la tehnica tradițională de producție Karagöz.
Pentru designul figurilor s-a folosit piele de vacă și cămilă, prelucrată de Serkan Öztürk cu ajutorul unor cuțite speciale.
Această formă tradițională de teatru „Karagöz“ datează de secole, și este patrimoniu cultural imaterial al umanității UNESCO din anul 2009.

Details

Start:
25 august, 2019
End:
1 septembrie, 2019
Event Category:

Organizer

Muzeul Olteniei
View Organizer Website

Venue

Muzeul Olteniei. Secția de Etnografie „Casa Băniei”
Str. Matei Basarab nr. 14
Craiova, Dolj 200760 Romania
+ Google Map
View Venue Website