Loading Events
 
 
  • This event has passed.

Cu prilejul zilei Armatei Române, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, vă invită să vizitați expoziția „România în cel de-Al Doilea Război Mondial”

Cu prilejul zilei Armatei Române, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, vă invită, începând cu data de 25 octombrie 2021, la Secția Lapidarium, să vizitați expoziția „România în cel de-Al Doilea Război Mondial”, organizată de muzeografii dr. Maria-Magda Tuluș și Mihaela Damian.

„România intră în cea de-a doua conflagrație mondială la 22 iunie 1941, la câteva ore după începerea invaziei germane asupra Uniunii Sovietice, cu scopul declarat al eliberării Basarabiei și Nordului Bucovinei de ocupația sovietică. Intrând în acest război de partea Germaniei, conducătorii politici români și o parte din populația țării au sperat că el se va încheia printr-o campanie scurtă și victorioasă. Războiul din Răsărit, jalonat la început de victorii și înaintări rapide, se dovedește în cele din urmă o îndelungă și dureroasă realitate, în care moartea, suferința, lipsurile și epuizarea morală, pe fondul pierderilor, își vor face tot mai mult simțită prezența. În ciuda eroicelor eforturi ale ofițerilor și soldaților români, din a doua parte a anului 1943, șirul evenimentelor nefavorabile Axei s-au derulat într-o succesiune rapidă, culminând cu retragerea trupelor germane și românești de pe teritoriul URSS și înaintarea amenințătoare a armatei sovietice către vest. În acest context, se desfășoară lovitura de stat de la 23 august 1944, în urma căreia România a rupt relațiile diplomatice cu Germania și s-a alăturat Națiunilor Unite. Pentru armata română, acesta a reprezentat și începutul Campaniei din Vest, în cadrul căreia ostașii români și-au mobilizat toate forțele pentru eliberarea Nordului Transilvaniei și au jucat un rol substanțial în eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei de forțele armate germane.(muzeografi dr. Maria-Magdalena Tuluș și Mihaela Damian)

Expoziția temporară «România în cel de-Al Doilea Război Mondial» creionează chipuri, fapte și mărturii ale vieții de pe front, precum și din spatele acestuia, prin intermediul fotografiilor, documentelor și obiectelor tridimensionale din colecțiile muzeului nostru, oferind astfel prilejul vizitatorilor de a pătrunde în atmosfera dramatică a acestui război. Prin contribuția domnului Adrian Tăbăcaru expoziția a fost îmbogățită cu două replici de uniforme militare (caporal român de infanterie și plutonier rus din trupele terestre).

Vizita în muzeu se va desfășura cu respectare tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. 

 

Aura Cristian

Responsabil Relații Publice Muzeul de Istorie ”Paul Păltănea” Galați

Details

Start:
25 October
End:
5 November
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul de Istorie “Paul Păltănea” Galați
View Organizer Website

Venue

Lapidarium, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galați
str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2
Galați, Galați 800017 Romania
+ Google Map

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *