- This event has passed.
Expoziția internaţională itinerantă „Românii și Marele Război”, deschisă în Italia și Belgia
7 decembrie @ 02:11 EET
EXPOZIȚIA INTERNAŢIONALĂ ITINERANTĂ „ROMÂNII ȘI MARELE RĂZBOI”, DESCHISĂ ÎN ITALIA ȘI BELGIA
Expoziția foto-documentară cu tematică şi titlu comune, dar cu specific naţional bazat pe relaţii bilaterale – „Românii și Marele Război” – dedicată aniversării centenarului Primului Război Mondial va fi deschisă de Ziua Naţională a României, 1 decembrie 2014, în paralel, atât la Museo Centrale del Risorgimento din Roma (Italia), cât şi la Muzeul Regal al Forțelor Armate și Istoriei Militare din Bruxelles (Belgia).
În Italia, evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, Ambasada României în Italia, Museo Centrale del Risorgimento – Complesso del Vittoriano din Roma, Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Universitatea Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca, în colaborare cu Accademia di Romania din Roma, și beneficiază de patronajul Regiunii Lazio, al Provinciei Roma și al Primăriei orașului Roma.
În Belgia, organizatori sunt: Institutul Cultural Român de la Bruxelles, Ambasada României în Regatul Belgiei, Muzeul Național de Istorie a României, Arhivele Naționale ale României și Universitatea Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca.
Expoziția cuprinde documente de arhivă, fotografii, cărți poștale, documente de presă din perioada 1914-1918, care fac referire la politica externă a României în preajma izbucnirii Marelui Război, la Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914, la momentele semnificative din perioada neutralității, la Consiliul de Coroană din 14 august 1916 şi intrarea României în Război, la perioada beligeranţei (1916-1918) și la realitățile din Basarabia, Bucovina şi Transilvania în timpul Marelui Război. Temele prezentate sunt completate cu materiale documentare referitoare la relațiile româno-italiene și româno-belgiene și la situația din Italia și Belgia în timpul războiului (extrase din rapoartele miniștrilor României la Bruxelles și Roma, articole din presa română, italiană și belgiană).
Pe tot parcursul lunii decembrie, în cele două ţări, se vor deschide expoziţii “surori” la Trieste (Italia) și Anvers (Belgia).
Expoziţii “gemene” au mai fost deschise în cursul anului 2014, la Milano (Italia) şi Chişinău (Republica Moldova).
–
Departamentul Relaţii Publice, Marketing Cultural, Educație Muzeală și Organizare Expoziții [PR Department]
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [NATIONAL HISTORY MUSEUM OF ROMANIA]
Calea Victoriei nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucureşti, ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. [Phone] + 40 21 – 315.82.07 / int. 1008, 1015
E-mail: pr.mnir@gmail.com, https://www.facebook.com/MNIRpage, http://twitter.com/MNIR_