Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj, anunță continuarea seriei sale de proiecte educaționale dedicate înțelegerii și contextualizării regimului totalitar comunist din România, prin organizarea expoziției Arta socialistă între propagandă și avangardă.
Evenimentul își propune să aducă în atenția publicului modul în care arta a fost modelată, constrânsă și dirijată de ideologia oficială, dar și felul în care artiștii au încercat să manifeste libertate creatoare și subtilă rezistență într-o perioadă dominată de control politic.
Expoziția explorează tensiunile dintre directivele propagandistice impuse de liderii comuniști și expresiile individuale ale artiștilor care au căutat să depășească limitele realismului socialist, integrând influențe avangardiste sau teme personale într-un context restrictiv. Materialele expuse ilustrează complexitatea actului artistic în anii comunismului românesc.
Evenimentul este dedicat, în mod special, pictorului sălăjean Ioan Sima, ctitor al galeriei de artă din Zalău și una dintre personalitățile culturale care au creat și au evoluat în această perioadă dificilă. Prin includerea operei și parcursului său, expoziția oferă o perspectivă locală asupra unei teme cu relevanță națională.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 4 decembrie 2025, începând cu ora 13,15, la sediul Muzeului de Istorie și Artă din Zalău.
Publicul este invitat să participe și să descopere, prin intermediul acestei expoziții, o parte esențială și adesea puțin cunoscută din istoria recentă a artei românești.
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

