Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Festivalul Medieval „Ștefan cel Mare” Suceava, 11 – 14 august 2022

11 august, 2022 - 14 august, 2022

Peste numai câteva zile, începem!
Paradă, cavaleri, domnițe, oșteni, spectacole, concerte, turniruri, lupte, dansuri, jocuri cu focuri, teatru pentru copii, demonstrații culinare, proiecții magice și prezentarea trupelor din cele 6 țări participante (Turcia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, România), care vă vor transpune într-o lume fabuloasă, de mult apusă, dar atât de vie la Suceava, în cetate, în aceste zile!
Totul se întâmplă între zidurile cetății, pe ziduri – zona de vest și Alexandru cel Bun, prin șanțul de apărare, curtea interioară ori zona pulberăriei. Iar de simțiți miresme care să vă îndemne la înfruptare, în zona foișorului cetății vă așteaptă mare chef mare – CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU, cu plite încinse și încărcate de bunătăți.
Deci: ce faceți în perioada 11 – 14 august? Alegeți ce doriți din programul pe care îl găsiți postat aici, în pagina noastră!
Ne vedem la Cetate!
Dacă aveți nelămuriri, în comentarii stăm la povești!
Să nu uităm să mulțumim celor ce au ajutat la împlinirea acestei lucrãri – Consiliul Judeţean Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Muzeul Național al Bucovinei şi binevoitorii noştri care au dat şi au dăruit: Ambro, Trutzi, Aqua Carpatica, Generația Tehnoworld, Edumax, Merlin’s vitamin aqua, Euro Speed, Ritmic, Symmetrica, Netcom Activ, Inter Conti, AC Mobile, Laktotrio, Calcarul, Carpatis, Five Continents, CAR Învățământ Fălticeni, Europlast, Adria, Bermas, Prodalcom, Restaco, Asociația pentru Promovarea Culturii și Tradițiilor din Bucovina Suceava, Selgros, Paper Print Invest, Raitar, Bucovina Turism Activ, Suct, Auchan, Fundația Victoria, Savcom, Lidana.

Detalii

Începe:
11 august, 2022
Se termină:
14 august, 2022
Categorii Eveniment:
,
Site web:
https://www.facebook.com/112796938140568/photos/a.117568954330033/125022916917970

Organizator

Muzeul Bucovinei
Email
https://muzeulbucovinei.ro

Loc de desfășurare

Muzeul de Istorie Suceava – Muzeul Bucovinei
Str. Ştefan cel Mare nr. 33
Suceava, Suceava 720003 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare