Fotoexpoziţia „DIVERSITATEA PEȘTILOR MARINI ȘI DULCICOLI”, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Casa Colecției de Ştiinţe ale Naturii

Casa Colecției de Ştiinţe ale Naturii cu sediul în Parcul Monument, vă invită în perioada iunie – septembrie 2025 la fotoexpoziţia cu tema: „Diversitatea peștilor marini și dulcicoli”.
Această expoziţie de fotografie îşi propune să invite publicul larg într-o călătorie virtuală în fascinanta lume a adâncurilor mărilor, oceanelor dar şi a apelor dulci inclusiv cele de pe teritoriul ţării noastre.
Peştii sunt animale vertebrate înotătoare care populează apele dulci și marine. Au fomă hidrodinamică și se folosesc pentru înot de corpul musculos și înotătoarele / aripioarele lor, care se clasifică în: perechi (pectorale și abdominale) și neperechi (dorsală, codală și anală). Dispun de branhii interne, care sunt compuse din cartilagii şi ligamente de cartilaj în formă de arc, care le servesc la respiraţie, dar există și pești cu branhii și cu „plămâni”, cum ar fi Neoceratodus forsteri, o specie de dipnoi din Australia, care se îngroapă în mâl în condiții de secetă.
Suprafaţa exterioară a corpului lor este apărată de solzi de diferite tipuri, clasificați în funcție de structură și origine, în: solzi ganoizi, cicloizi, ctenoizi și placoizi. Solzii ganoizi se găsesc la peștii primitivi, sunt groși și duri, asemănători cu plăcuțe osoase (chondrostei – acipenseriforme). Solzii cicloizi sunt subțiri, rotunzi și netezi, suprapuși ca țiglele, întâlniți la peștii teleostei (majoritatea peștilor osoși). Solzii ctenoizi sunt similari cu cei cicloizi, dar au margini zimțate (aspri la pipăit), specifici tot teleosteenilor. Solzii placoizi sunt specifici rechinilor și au o structură osoasă, cu o proeminență ascuțită care iese din piele, similară cu dinții. În plus, pielea peștilor poate fi acoperită cu mucus, secretat de glande, pentru protecție împotriva bacteriilor.
Există aproximativ 29 000 de specii de pești cunoscute în lume. Dintre acestea, aproximativ 18 000 trăiesc în ocean. În apele Deltei Dunării au fost identificate 135 de specii de pești, dintre care 29 sunt specii dulcicole și marine. Pe litoralul românesc al Mării Negre au fost identificate 131 de specii. Există aproximativ 1 200 de specii de pești cartilaginoși, cunoscuți și sub numele de Chondrichthyes. Aceștia includ rechinii, pisicile de mare și alte specii strâns înrudite. Scheletul lor este format în principal din cartilaj, nu din os, și au anumite caracteristici distinctive, cum ar fi valva care acoperă organele sexuale și coada asimetrică.
Unele categorii de pești care se caracterizează prin migrația lor sezonieră între apele dulci și cele sărate pentru reproducere și anume specii anadrome și catadrome. Speciile anadrome / potamotoce trăiesc în mare și urcă în râuri pentru a depune icrele, în timp ce speciile catadrome trăiesc în apă dulce și coboară în mare pentru a se reproduce. Exemple de specii anadrome care migrează din Marea Neagră în Dunăre: în România, scrumbia de Dunăre (Alosa pontica), specii de sturioni precum nisetrul (Acipenser gueldenstaedtii), păstruga (Acipenser stellatus) și morunul (Huso huso), dar și somonul (Salmo salar) care migrează din Marea Nordului și nordul Oceanului Atlantic pe fluviile și râurile din nord vestul Europei. Un exemplu de specie catadromă este anghila europeană (Anguilla anguilla) care trăiește în râuri și lacuri, iar pentru reproducere migrează în Marea Sargasselor din Atlanticul de Nord.
Peştii sunt animale unisexuate. Dimorfismul sexual este foarte slab pronunţat, încât sexele se recunosc foarte greu după morfologia externă. Câteodată dimorfismul se manifestă numai în perioada de reproducere, când, sub influenţa hormonilor sexuali, masculii îmbracă o haină nupţială viu colorată.
În privinţa locului de reproducere se observă, de asemenea o mare variabilitate. Din acest punct de vedere, peştii se pot categorisi în: peşti liofili, care depun icrele pe funduri pietroase (păstrăvul, avatul, boişteanul şi mreana), cei fitofili depun icrele pe plante sau între plantele acvatice (crapul, plătica, linul, bibanul), cei psamofili pe nisipul şi prundişul de pe fund (porcuşorul, fântânelul), cei pelagofili în diferite straturi ale apei (gadide, pleuronectiforme, sabiţa etc.) şi în sfârşit, cei ostracofili îşi depun icrele în cavitatea paleală a moluştelor (boarca – Rhodeus amarus).
Adaptarea culorii corpului la mediul înconjurător are o importanţă mare din punct de vedere defensiv şi ofensiv. La cei mai mulţi peşti pelagici de apă dulce, culoarea spatelui este închisă, iar a abdomenului este deschisă. În felul acesta peştele este protejat într-o măsură oarecare de prădători, deoarece sunt foarte greu observaţi, de sus – din cauza culorii închise, iar de jos – din cauza culorii deschise. La unii peşti nu numai culoarea, dar şi forma corpului poate să semene mult cu plantele şi pietrele din mediul în care trăiesc.
Peștii au diverse modalități de apărare, dar și de atac, depinzînd de poziția lor în lanțul trofic. Sunt protejați de solzii osoși, cum este cazul peștilor din clasa Osteichtyes. Ţepii sau spinii sunt de asemenea organe de protecţie și apărare, dar sunt folosiți și pentru a prăda, de exemplu ghidrinul (Gasterosteus aculeatus) și dracul de mare sau peștele pescar (Lophius piscatorius) din familia Lophiidae (pești pescari, undițari, draci de mare). Alți pești au pe lângă ţepi, spini sau structuri veninoase, care servesc mai mult apărării decât atacului, deoarece ele nu sunt folosite în actul căutării hranei, de exemplu la scorpia de mare (Scorpaena porcus). Dentiţia bine dezvoltată, mai ales la speciile răpitoare serveşte în primul rând pentru atacarea prăzii. Organele electrice sunt folosite atât pentru apărare cât şi pentru atac, de exemplu cazul țiparului electric (Electrophorus electricus).
Rolul și importanța peștilor: mențin echilibrul ecosistemelor acvatice, sunt surse importante de hrană pentru numeroase specii, inclusiv pentru om, mulți sunt populari în acvaristică și utili în cercetarea științifică.
Vă așteptăm cu drag la muzeu ca să descoperiți și alte lucruri interesante despre pești și lumea lor!

Text: Georgiana Papurică, muzeograf – Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului, Colecția de Științe ale Naturii