Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Galaţi: inaugurarea Casei rurale „Ioan Avram Dunăreanu”

10 octombrie, 2009

Muzeul de Istorie Galaţi, vă invită sâmbătă, 10 octombrie 2009, ora 1200, să luaţi parte la inaugurarea Casei rurale „Ioan Avram Dunăreanu” din comuna Suhurlui, judeţul Galaţi.

Locuinţa a fost construită, la începutul secolului XX, de soţii Maria şi Andone Avram, o familie de ţărani gospodari din comuna Suhurlui, fiind compusă din două camere spaţioase, separate de tindă şi chiler, iar în faţă cu prispă şi cerdac.

În perioada anilor 1993-1994, imobilul a intrat într-un proces avansat de degradare, devenind nelocuibil. Ioan Avram Dunăreanu, fiul proprietarilor, împreună cu soţia sa Elisabeta, a demarat procesul de reabilitare al casei, urmând ca în anul 2007, să o doneze împreună cu o colecţie variată de bunuri etnografice, Muzeului de Istorie Galaţi.

Casa rurală „Ioan Avram Dunăreanu” Suhurlui găzduieşte Expoziţia „ Ambient tradiţional ţărănesc”, în cadrul căreia s-a amenajat un interior reprezentativ pentru casele rurale de altă dată, împărţit în spaţii funcţionale distincte, aşa cum este vatra de gătit, chilerul cu război de ţesut, camera de şedere sau camera bună şi frumoasă unde erau primiţi oaspeţii.

În anexa casei sunt etalate o serie de obiecte de uz casnic şi gospodăresc, ca: meliţa, meliţoiul, raghile de diferite dimensiuni, vase din ceramică neagră şi diverse piese de la războiul de ţesut.

De asemenea, mai poate fi vizitat şi atelierul de fierărie din curtea casei, care cuprinde, printre altele, foale din piele, nicovale, cleşti, ciocane şi câteva unelte pentru tâmplărie.

Expoziţia „Ambient tradiţional ţărănesc” a încercat recompunerea unui interior precum şi al unei gospodării specifice lumii de la sate, păstrând trăsăturile caracteristice culturii româneşti şi valorificând bunurile culturale de factură etnografică.

RELAŢII PUBLICE,

muzeograf Ionela ANTOHE

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Details

Date:
10 octombrie, 2009
Event Categories:
,
Event Tags:
, ,

Organizer

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați
View Organizer Website

Venue

Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu” Suhurlui – Muzeul de Istorie “Paul Păltănea” – Galați
Rediu
Suhurlui, Galați 807255 Romania
+ Google Map