Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Galați: proiectul „Halloween la muzeu” la Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați

31 octombrie, 2019

Joi, 31 octombrie 2019, ora 11.00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați se va desfășura ediția a IV-a a proiectului „Halloween la muzeu”, manifestare care îşi propune să aducă în prim plan personajele negative de origine animală asociate sărbătorii Halloweenului: pisica neagră, lupul, corbul, etc. Fiecare dintre aceste animale prezintă o serie de caracteristici morfologice şi comportamentale care au dus de-a lungul timpului la apariţia unei aure misterioase în jurul lor, iar oamenii le-au atribuit puteri mistice, demonice. Odată cu evoluţia ştiinţifică, cercetătorii au descifrat aceste „mistere” ca fiind adaptări ale acestor specii la mediul de viaţă, strategii de supravieţuire sau chiar comportamente sociale sau nupţiale. Coordonatoarea proiectului este biol.dr. Mihaela Cristescu, Șef Secție Muzeu. Grupul țintă al activității sunt elevii de clasele I-VIII, participarea făcându-se pe bază de înscriere la telefon 0236-411898.

Detalii

Dată:
31 octombrie, 2019
Categorie Eveniment:

Organizator

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” – Galați
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răzvan Angheluță” – Galați
Str. Regiment 11 Siret nr. 6A
Galați, Galați 800340 Romania
+ Hartă Google