Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

Galaţi: Şcoala de Vară de Entomologie

1 august - 3 august

În perioada 1 – 3 august 2018, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi organizează cea de a VIII-a ediţie a Şcolii de Vară de Entomologie, proiect educaţional care oferă elevilor din Galaţi posibilitatea petrecerii vacanţei într-un mod util, aproape de natură şi de a afla de la specialişti informaţii legate de modul de viaţă al insectelor, despre modul lor de hrănire, înmulţire, migraţie, iernare sau dezvoltarea acestora. Entomologia este știința care se ocupă cu studiul insectelor, cele mai numeroase viețuitoare de pe Pământ. În cadrul Școlii de vară, copiii vor afla și lucruri inedite despre insecte, respectiv rolul acestora în viața noastră. Se familiarizează cu principalele grupe de insecte, precum și cu instrumentarul de lucru specific acestui domeniu (plasă de fluturi, microscopul, etalatoarele, pensetele, capcanele de prins insecte). Cursanții vor afla despre speciile protejate, despre protecția naturii și modul în care lipsa insectelor ne-ar putea afecta viața. Şcoala de Vară de Entomologie se adresează elevilor de clasele IV – VIII, iar înscrierile se pot face în perioada 23 – 30 iulie 2018, la telefon 0236-411898. Costul de participare este de 1,5 lei /zi .

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.