Loading Evenimente
Acest eveniment a trecut.

GAZDE BUNE ÎN CASE BĂTRÂNE – program de dezvoltare locală prin patrimoniu cultural

1 martie - 31 octombrie

Ce este programul Gazde bune în case bătrâne

Gazde bune în case bătrâne este un program de dezvoltare locală prin patrimoniu cultural realizat de către Asociaţia Sinaptica în parteneriat cu comunităţi rurale interesate să-şi folosească resursele culturale disponibile pe teritoriul lor, în scopul creşterii sociale, economice şi culturale.

Care sunt comunităţile rurale vizate: comunele Isverna, Podeni şi Ponoarele din judeţul Mehedinţi, Blăjeni din județul Hunedoara și Ciuruleasa din județul Alba

 

 Ce urmăreşte acest program:

  • susţinerea dezvoltării ecoturismului şi a turismului responsabil în zonele rurale cu patrimoniu cultural valoros, prin implicarea comunităţilor locale şi a altor factori interesaţi competenţi;
  • încurajarea dezvoltării la nivel local a micilor industrii bazate pe meşteşuguri şi/sau pe produse agricole cu specific tradiţional;
  • crearea unei reţele de găzduire în cadrul gospodăriilor tradiţionale, care să valorifice turistic arhitectura vernaculară din mediul rural şi patrimoniul gastronomic local;
  • promovarea la nivel naţional şi european a zonelor rurale cuprinse în program şi a reţelei formate.

Ce vom realiza, concret:

  • vom identifica gospodării tradiţionale, cu vechime mai mare de 80 de ani, care vor fi transformate în puncte locale de vizitare, deschise turiştilor şi cercetătorilor;
  • vom realiza activităţi de informare şi vom acorda asistenţă de specialitate localnicilor interesaţi de valorificarea economică a meşteşugurilor şi/sau a capacităţilor de producţie din gospodărie (atestare de produse, înfiinţare de Puncte Gastronomice Locale);
  • vom crea o reţea de găzduire în cadrul gospodăriilor deţinute de localnici, prin intermediul căreia aceştia vor putea oferi servicii de cazare şi hrană;
  • vom crea o platformă online de prezentare şi promovare a resurselor culturale şi naturale ale zonelor, a serviciilor şi produselor disponibile în plan local.

Plan de activităţi 2018

  1. “Școala de vară a arhitecturii tradiționale montane” în comunele Isverna, Podeni și Ponoarele din județul Mehedinți, Blăjeni din județul Hunedoara și Ciuruleasa din județul Alba, iulie – august 2018
  2. Activităţi de informare a localnicilor despre posiblităţile de valorificare economică a meşteşugurilor şi/sau a capacităţilor de producţie din gospodăria proprie, martie – aprilie 2018
  3. Acordarea de asistenţă localnicilor interesaţi de atestarea produselor proprii, deschiderea unui Punct Gastronomic Local sau interesaţi să devină Gazde bune în case bătrâne, martie – decembrie 2018
  4. Organizarea de evenimente în zonele cuprinse în program, prin care acestea să fie promovate şipuse în valoare, mai – octombrie 2018
  5. Crearea unei platforme online de promovare a resurselor culturale şi naturale ale zonelor, a serviciilor şi produselor disponibile în plan local, în limbile română şi engleză, martie – decembrie 2018.

Ce înseamnă că un localnic este Gazdă bună în casă bătrână:

– locuieşte într-unul din satele cuprinse în program şi deţine o casă cu vechime mai mare de 80 de ani, asupra căreia nu au fost făcute intervenții constructive moderne (recompartimentări sau adăugiri de volume, parchet laminat, gips-carton, termopan și altele asemenea).

– are disponibilitate pentru efectuarea reparațiilor (de către Sinaptica şi partenerii) şi îşi asumă nemodificarea pentru o durată ulterioară de cel puțin 5 ani și păstrarea construcțiilor pentru accesul turiștilor.

Parteneri:

Primăria Comunei Isverna, Mehedinţi

Complexul Muzeal Naţional “Astra”

Institutul Național al Patrimoniului

My Secret Romania

Cum puteţi susţine acest proiect:

  • Voluntariat: vom avea nevoie de voluntari pentru derularea şcolii de vară din 2018, dar şi pentru celelalte activităţi cuprinse în planul de proiect;
  • Donaţii financiare sau materiale: vom avea nevoie de resurse financiare şi materiale pentru activităţile din cadrul şcolii de vară, în special;
  • Donaţii prin platforma Bursa binelui, începând cu suma de 5 lei;
  • Direcţionarea a 2% din impozitul pe venit, în cazul persoanelor fizice, sau maximum 20% din impozitul pe profit, în cazul agenţilor economici, către Asociaţia Sinaptica;
  • Distribuirea de informaţii despre această iniţiativă în mediul online şi offline, prietenilor şi cunoscuţilor, tuturor celor despre care credeţi că ar putea fi interesaţi să contribuie sau pur şi simplu să fie ţinuţi la curent cu evoluţia ei.

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.