Muzeul „Teohari Antonescu” din Giurgiu organizează în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, expoziția „Interferențe culturale româno-bulgare la Dunărea de Jos” la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Argeș.

Veți avea bucuria să vedeți expuse la Muzeul Golești costume populare bulgărești din patrimoniul Muzeului Giurgiuvean și, de asemenea, podoabe populare de o mare diversitate, frumusețe și raritate aparținând Muzeului Prahovean.

De ce piese care au aparținut comunităților bulgărești din Băleni-Sârbi, Dâmbovița sunt la muzeele din Giurgiu și Prahova? Care e istoria lor și cât sunt de vechi? Veți afla marți la Muzeul Golești!


Vernisajul va avea loc marți, 18 august, ora 12:00, la sediul Muzeului Golești, str. Radu Golescu, nr. 34, Golești.

Vă așteptăm să fiți alături de noi pentru a pătrunde împreună în acest spațiu plin de culoare, istorie și eleganță al bogatului domeniu al etnografiei într-un spațiu în care se regăsește puternic, Muzeul Golești!
