- This event has passed.
Goleşti: Zilele fiilor Argeşului – 12 sept. 2009
12 septembrie, 2009
În cadrul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, manifestări organizate de Consiliul Judeţean Argeş, sâmbătă, 12 septembrie 2009, începând cu orele 9 00, la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti, va avea loc întâlnirea Fiilor Argeşului, ediţia a III-a, eveniment la care sunt aşteptaţi să participe toţi argeşenii care au primit acest titlu, pe parcursul celor trei ediţii.
Ediţia a III-a este dedicată personalităţilor din domeniile: Economie – Mediul de Afaceri, Administraţie Publică şi Finanţe – Bănci, 130 de personalităţi urmând să primească titluri, dintre aceştia, 22 devenind Cetăţeni de Onoare ai Judeţului Argeş.
Este ziua în care elitele argeşene se reunesc în marea familie a personalităţilor care sfinţesc locul prin incontestabila lor valoare profesională şi morală.
Programul manifestării de sâmbătă, extrem de amplu, cuprinde:
– acordarea titlurilor şi dinstincţiilor de Fiu/Fiică al/a Argeşului, Cetăţean de Onoare al judeţului Argeş şi de Excelenţă;
– lansarea Catalogului Fiilor Argeşului, vol. II;
– vizitarea muzeului;
– inaugurarea Parcului hipic;
– spectacol muzical-coregrafic şi folcloric susţinut de Tudor Gheorghe şi ansamblurile „Dorul” şi „Doina Argeşului” ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, precum şi de formaţii de muzică tânără.
Director general,
Cercet. şt. Filofteia Pally