Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Hârșova: expoziţia temporară intitulată “Ziua Limesului Dunărean in România”

19 aprilie @ 17:44 EET

e02fde07d49ee258cc3f6d1b19207757_L

Institutul Național al Patrimoniului organizează, în data de 5 iulie 2014, ora 10, la sediul Primăriei Hârșova, judeţul Constanţa, împreună cu Primăria Hârşova, expoziţia temporară intitulată: Ziua Limesului Dunărean in România, în cadrul proiectului Danube Limes Brand, program finanţat prin Programul Operational Regional, Sud Estul Europei, www.danubelimesbrand.org

Principalul obiectiv al acestui proiect este Extinderea Limesului Dunărean, ca parte a sitului transnațional UNESCO, Frontierele Imperiului Roman, agreat de Unesco ca sit transfrontalier. Printre siturile aflate pe limesul dunărean se află și Cetatea Carsium (Hârșova), un sit complex, întins pe cca 22 ha (cu cele trei incinte fortificate de epocă romană, romano-bizantină şi bizantină), reprezentând un punct strategic la Dunăre, acolo unde braţele acesteia se întâlnesc, la capătul Insulei Ialomiţei, unde râul se şi varsă în fluviu, pentru a se despărţi din nou, spre Insula Mare a Brăilei. Cunoscut încă de la sf. sec. XIX – începutul sec. XX, cu cercetări sporadice continuate sistematic relativ recent (după 1993).

Evenimentul face parte din seria internaţională de manifestări Danube Limes Day organizate de cei nouă parteneri ai proiectului în 15 locaţii din ţările riverane: Austria, Ungaria, Slovacia, Serbia, Croaţia, Bulgaria şi Romania cu o gamă largă de activități – festivaluri, croaziere, expoziţii, prelegeri, conferințe şi filme dedicate fostei frontiere a Imperiului Roman.

Evenimentul este dedicat tuturor celor interesaţi: comunitatea locală, profesori și elevi, cercetători, turiști.

Persoana de contact:

Dr. Daniela Mihai – Manager de proiect
Director, Direcţia Programe Proiecte
Institutul Naţional al Patrimoniului
Tel: 0743176449; email: dana.mihai@inmi.ro

Istoric INP
Institutul Național al Patrimoniului este o instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii. INP este condus de un director general, care este și președintele consiliului de administrație și care coordonează întreaga activitate a instituției. INP gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării şi executării lucrărilor de consolidare-restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice. De asemenea, INP finanțează, prin acordarea de credite, obținute din timbrul monumentelor istorice, reabilitarea unor monumente de patrimoniu. Instituția are numeroase atribuții în privința protejării și promovării monumentelor istorice naționale și a celor incluse în Lista Patrimoniului Mondial, fiind în acest sens și punctul de contact național UNESCO. INP elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial. În același timp, dezvoltă programe și proiecte naționale și europene în domeniul patrimoniului, administrează fondul documentar al monumentelor istorice și editează numeroase lucrări și publicații periodice în domeniu. INP realizează și pune în valoare baza națională de date pentru patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial și resursele informaționale asociate. Elaborează si actualizează periodic Lista monumentelor istorice din România.

Prima instituție care a avut ca obiect evidența și cercetarea monumentelor istorice a apărut în România în 1892, iar ulterior aceasta și-a schimbat denumirea, structura și arhitectura instituțională în numeroase rânduri, mai ales în perioada regimului comunist și după 1989. De-a lungul timpului, aceasta a avut ca președinți personalități marcante de talia lui Nicolae Iorga (1923-1940).

Details

Date:
19 aprilie, 2024
Time:
17:44 EET
Event Category:
Event Tags:
, ,