Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Iași: Dan Hatmanu – In Memoriam”, expoziție de pictură, grafică și structuri spațiale din colecția Muzeului de Artă Iași

5 decembrie, 2019 - 31 ianuarie, 2020

„Dan Hatmanu – In Memoriam”, expoziție de pictură, grafică și structuri spațiale din colecția Muzeului de Artă Iași

 

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Direcția Județeană pentru Cultură Iași organizează, în perioada 5 decembrie 2019 – 31 ianuarie 2020, expoziția de pictură, grafică și structuri spațiale „Dan Hatmanu – In Memoriam”, cuprinzând lucrări din Colecția Muzeului de Artă Iași. Vernisajul va avea loc joi, 5 decembrie 2019, începând cu ora 17.00, expoziția fiind prezentată de scriitorul Grigore Ilisei, critic și eseist de artă.

Spirit lucid şi analitic, Dan Hatmanu (1926 – 2018) a fost un observator fin și, totodată, incisiv al realităţii. Reprezentant strălucit al școlii ieşene de artă, artistul a ajuns, de-a lungul activității, la o adevărată sinteză a mijloacelor plastice, astfel încât fiecare detaliu din lucrările sale se metamorfozează în remarcabile idei sugestive.

Născut în satul Scobinți din județul Iași, la 31 octombrie 1926, Dan Hatmanu se evidenţiază în specificul Şcolii ieşene de pictură, prin talent și viziune artistică, abordând numeroase genuri și tematici. Artistul se autocaracteriza astfel: „Mă consider un artist modern, dar sunt în afara artei încărcate de reflexe exhibiționiste. Sunt dotat cu sensibilitate și subtilitate, cu ironie, autoironie și cu înclinații spre o înțelegere intelectuală a procesului artistic. Sunt împotriva oricărei forme de conformism. Sunt încărcat cu o mare tensiune și necesitate de reînnoire, aspirație către lirism și nostalgia copilului de altă dată”.

Muzeul de Artă din Iași tezaurizează un număr impresionant de lucrări de pictură și grafică semnate de artistul Dan Hatmanu, provenite atât din donații, cât și din achiziții. Fondul de lucrări deținut de Muzeul de Artă și purtând semnătura artistului Dan Hatmanu totalizează 160 de lucrări de grafică, 11 obiecte spațiale – inox, din seria „Mâna”, 88 de tablouri în ulei și o instalație – gemaille (din perioada studiilor sale în Franța). Artistul a abordat în aceste lucrări peisajul, portretul, autoportretul, compoziția și natura statică.

În anul 2003, la sediul Muzeului de Artă Iași, a fost organizată o amplă expoziție a artistului Dan Hatmanu, intitulată „Nostalgia fotografiei”. La finele anului 2019, când se împlinește un an de la trecerea sa în neființă, aceeași prestigioasă instituție de cultură a Iașului organizează o expoziție comemorativă cu lucrările deținute de muzeu și semnate de artistul Dan Hatmanu.

 

 

 

Director DTA,

Dr. ing. Adrian Puișoru

Şef Secție Relaţii Publice,

Dr. Coralia Costaş

 

Detalii

Începe:
5 decembrie, 2019
Se termină:
31 ianuarie, 2020
Categorie Eveniment:

Organizator

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Complexul Muzeal Național „Moldova” – Iași
Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1
Iași, Iași 700028 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare