Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Iași: „ Costum de surugiu”, o nouă micro-expoziție din seria „Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei”

16 iulie, 2021 - 17 octombrie, 2021

Costum de surugiu”,

o nouă micro-expoziție din seria „Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei”

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași continuă seria micro-expozițiilor „Piese de excepție din colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei”. Astfel, în perioada 16 iulie – 17 octombrie 2021, la Palatul Culturii din Iași, sub genericul „Orientalia. Un diavol al vitezei din timpuri trecute: surugiul”, va fi expus unul dintre cele mai frumoase şi complete costume de surugiu din ţară.

Aflat în patrimoniul Muzeului Unirii din Iaşi, acest exponat datează din anul 1865 şi a fost achiziţionat de la Elena Brătianu, în 1957. Costumul este compus din cinci piese: vestă, manta (ghebă), pantaloni, jambiere şi cingătoare îngustă cu ciucuri. Hainele sunt confecţionate din postav de lână (aba) şi sunt decorate cu ceaprazuri ce marchează liniile croiului şi motive geometrice constând din spirale şi meandre, migălos cusute cu arnici şi suitaş de culoare roşie, neagră, verde, galbenă şi albastră.

Invităm publicul la Palatul Culturii pentru a putea admira acest minunat costum ce a fost prezentat mai rar publicului. Micro-expoziția va putea fi vizitată în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei, cu biletul aferent acestuia, fiind accesibilă între orele 10.00-17.00 (de marți până duminică; accesul ultimului vizitator la 16.30), cu respectarea normelor sanitare impuse în această perioadă.

Manager,

Dr. Lăcrămioara Stratulat

Şef Secția Relaţii Publice,

Dr. Coralia Costaş

 

Details

Start:
16 iulie, 2021
End:
17 octombrie, 2021
Event Category:

Organizer

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
View Organizer Website

Venue

Complexul Muzeal Național „Moldova” – Iași
Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1
Iași, Iași 700028 Romania
+ Google Map
View Venue Website