Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Iași: „Experiențe regizorale”. Expoziția aduce în fața publicului vizitator manuscrise, fotografii, programe, artă plastică și realizările a trei personalități marcante ale scenei Teatrului Național de la Iași.

22 septembrie, 2022 - 15 ianuarie, 2023

Vă invităm să vizitați expoziția „Experiențe regizorale”, organizată la Colecția „Istoria teatrului românesc”.
Expoziția aduce în fața publicului vizitator manuscrise, fotografii, programe, artă plastică și realizările a trei personalități marcante ale scenei Teatrului Național de la Iași.
Până în anul 1928, pe scena Teatrului Național din Iași, direcția de scenă și regia spectacolelor erau realizate doar de actorii care își asumau acest demers.
Odată cu angajarea lui Ion Aurel Maican a lui Ion Sava, spectacolele de la Nationalul ieșean erau unele dintre cele mai valoroase din teatrele românești. Acestora li se alătură G. M. Zamfirescu, iar acest trio excepțional, a realizat, după cum se notează în istoria teatrului, spectacole perfecte.
Expoziția „Experiențe regizorale” poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00, începând cu data de azi și până în 15 ianuarie 2023, la Colecția „Istoria teatrului românesc” (Muzeul „Mihai Eminescu”).
Mai multe dealii în primul comentariu.

Detalii

Începe:
22 septembrie, 2022
Se termină:
15 ianuarie, 2023
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/muzeulliteraturiiromane.iasi/photos/a.333177743450613/4870842536350755/

Organizator

Muzeul Național al Literaturii Române – Iași
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul „Mihai Eminescu”
Bulevardul Carol I, nr. 31
Iași, 700507 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare