Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Iaşi: expoziția Bienalei Internaționale de Gravură Contemporană N-E, ediţia a IV-a, Iași, 2021.

19 octombrie, 2021 - 5 noiembrie, 2021

Muzeul Naţional de Artă al Moldovei în parteneriat cu Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi și cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iaşi, va inaugura expoziția Bienalei Internaționale de Gravură Contemporană N-E, ediţia a IV-a, Iași, 2021.
BIGC- Bienala Internaţională de Gravură Contemporană N-E, ediţia a IV-a, Iași, 2021 are ca obiectiv creșterea vizibilității artei ieșene pe plan local, național, regional și internațional, îmbogățirea experiențelor socio-culturale, promovarea principiilor și valorificarea în scopuri educative a învățământului artistic universitar și post universitar.
Concursul din cadrul acestui proiect, desfășurat exclusiv online, a fost deschis pentru artiştii plastici profesionişti, studenţi din anii terminali şi masteranzi ai instituţiilor de învăţământ superior artistic, din ţară şi din străinătate. Astfel, dintr-un număr de 465 de lucrări au fost selectate, în urma jurizării, 202 de creații artistice ce aparțin unui număr de 166 artiști din 40 de țări din întreaga lume. Lucrările premianților și nominalizatilor acestei ediții sunt imprimate și expuse în spațiul expozițional exterior al Casei de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi” în perioada 19 octombrie – 5 noiembrie 2021.
Expoziția lucrărilor artiștilor premianți ale edițiilor anterioare ale Bienalei a fost deschisă din 19 până pe 30 octombrie 2021 pe simezele Muzeului de Artă de la Palatul Culturii din Iași iar
între 02 si 14 noiembrie 2021 se va desfășura la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei.
Detaliile privind acest proiect pot fi consultate pe www.bigciasi.ro și www.palatulculturii.ro.

Detalii

Începe:
19 octombrie, 2021
Se termină:
5 noiembrie, 2021
Categorie Eveniment:

Organizatori

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Muzeul Național de Artă al Moldovei

Loc de desfășurare

Casa de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”
Parcul Copou, Bulevardul Carol I
Iași, Iași
+ Hartă Google