Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Iași: În luna florilor, în cadrul proiectului Obiectul Art Nouveau, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, va fi expusă o vază realizată din renumitul cristal de Boemia.

2 mai, 2023 - 31 mai, 2023

În luna florilor, în cadrul proiectului Obiectul Art Nouveau, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, va fi expusă o vază realizată din renumitul cristal de Boemia.

Vasul i-a aparținut profesorului și istoricului literar Garabet Ibrăileanu (1871-1936), de la a cărui naștere aniversăm 152 de ani. Spirit strălucit al universității ieșene, animatorul și conducătorul celei mai importante reviste literare din primele trei decenii ale secolului al XX-lea – Viața românească, Garabet Ibrăileanu nu avea reputația de om bogat. Totuși, înțelegem că în multitudinea de cărți care-i acaparaseră locuința, se găseau și obiecte de o rară finețe, precum acest vas decorativ, întâlnite doar la curțile regilor și împăraților vremii, precum și în unele dintre cele mai exclusiviste hoteluri, restaurante și case private din lume. De altfel, clientela aceasta selectă justifică sloganul firmei producătoare „Moser”: Verres des rois, roi du verre (sticla regilor, regele sticlei).

Vaza, de o impecabilă calitate, a fost realizată la începutul secolului al XX-lea de compania austro-ungară Moser, axată pe producția de cristale de lux, lucrate exclusiv manual. Partea superioară a vazei are cristalul colorat verde smarald, nuanță obținută dintr-o combinație de materii prime de cea mai înaltă calitate, topite la 1.500 °C, cu adaos de soluri rare (pietre prețioase) și oxizi de metal. Vaza are mai multe decorațiuni de suprafață din aur de 24 de karate: trei benzi poziționate una la bază, alta la marginea superioară și una aproape de mijloc, precum și numeroase ornamentații organice stilizate, atât pe fâșiile din aur, cât și pe cristal. Pe partea inferioară, incoloră, a vazei este gravată vița de vie cu frunze și struguri. Panglicile aurii sunt împodobite cu volute realizate din crenguțe în spirală care sugerează creșterea vegetală, viața. Toate elementele de decor și tonurile natural utilizate sunt specifice stilului Art Nouveau și sunt considerate „semnătura Moser”.

Este foarte posibil ca acest model de vază, parțial colorată, de formă paralelipiped-rombică, să fi fost etalat în Expoziția Mondială de la Paris din anul 1900. La această competiție fabrica Moser s-a prezentat în premieră, pentru a sărbători noul secol, cu o gamă impresionantă de sticlărie de lux colorată. Culorile folosite pentru expoziția din Orașul Luminilor au fost verde, violet și portocaliu. Colecția Karlsbaden Sezession de vaze din cristal în nuanțe inimitabile, cu decor aurit, gravat și emailat i-a adus fabricii Moser medalia de argint.

Limpezimea cristalului, forma inspirată dată obiectelor, ornamentațiile și tăieturile moderne realizate cu măiestrie de sticlarii companiei au făcut ca produsele Moser să câștige o binemeritată faimă, făcându-le foarte apreciate și dorite de cei mai importanți oameni ai vremii. Compania a primit titlurile de Furnizor exclusiv al: Împăratului Franz Joseph I al Imperiului Austro-Ungar (1873), Șahului Mozaffar-ed-Din al Persiei (1901), Regelui Edward al VII-lea al Regatului Unit (1908).

Printre clienții de seamă ai companiei Moser s-au numărat: regele Norvegiei – Haakon al VII-lea, sultanul otoman – Abdul Hamid al II-lea, regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, Curtea Regală a României, împăratul Etiopiei, Papa Pius al XI-lea ș.a.

Din anul 2000, pentru Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, compania Moser a proiectat pentru Marele Premiu o nouă statuetă. Figurina care ține în mâini un glob de cristal este deținută de numeroși actori celebri.

La aniversarea nunții de diamant a Reginei Elisabeta a II-a cu Prințul Philip, Moser a creat și oferit un set de pahare din cristal gravat cu stema regală a Angliei, similar celui oferit cuplului ca dar de nuntă în anul 1947.

Expoziția, realizată la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, poate fi vizitată în perioada 2-31 mai 2023, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00 (16:30 – achiziționarea ultimului bilet).

 

Beatrice Panțiru (muzeografă – Muzeul „Mihai Codreanu”)

Details

Start:
2 mai, 2023
End:
31 mai, 2023
Event Categories:
,
Website:
https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/expozitii/obiectul-art-nouveau-al-lunii-mai/

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – Iași
View Organizer Website

Venue

Muzeul „Vasile Pogor” – Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Strada Vasile Pogor nr. 4
Iași, 700110 Romania
+ Google Map
Phone
0747054499
View Venue Website