Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Iaşi: Noaptea Albă a Străzii Lăpuşneanu

31 iulie, 2010 - 1 august, 2010

Evenimentul ”Noaptea Albă a Străzii Lăpuşneanu” va avea loc anul acesta în noaptea de 31 iulie spre 1 august, fiind organizat de Asociaţia „Alexandru Lăpuşneanu”, Asociația ”Universul prieteniei”, Asociația ARTA Iași, Asociația ART – Meșteșugurile Prutului, Asociația Meșterilor Populari din Moldova, Arhivele Naționale Iași, Complexul Muzeal Național ”Moldova” prin Muzeul Unirii și Muzeul Etnografic al Moldovei, Club Rotary Iași 2000, Grupul Stef, Galeriile Anticariat ,,Dumitru Grumăzescu”, Librăria Avant-Garde, B.I.A. ”Gheorghiescu Adriana”, Grupul ”Case care plâng” Iași, Grupul ”Iași (Fotografii vechi)” și TVR Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi.

În acest context, Muzeul Unirii vă propune, între orele 19.00 – 4.00, următorul program:

– cu începere de la ora 19.00, în Sala Dublei Alegeri, serată de muzică și poezie ”Suflet de femeie”, în interpretarea sopranei Mihaela Grăjdeanu, acompaniată la pian de Traian Hudumeac și recital susținut de Oana Severin acompaniată la pian de Ana Dumbravă;

– la ora 20.30, Grupul ”Solaris” susține în Grădina Palatului Cuza Vodă un concert de muzică ușoară;

– la ora 21.00, moment coregrafic prezentat de elevii Colegiului de Artă ”Octav Băncilă” în Grădina Palatului Cuza Vodă;

– între orele 19.00 – 4.00 în interiorul Muzeului Unirii pot fi vizitate expozițiile temporare EXPOFILM – evenimente expoziționale realizate de Complexul Muzeal Național ”Moldova” Iași și ”Calamități în Iași în secolele XIX – XX” , organizată de Arhivele Naționale Iași.

Muzeul Etnografic al Moldovei va organiza un stand de prezentare cu produse tradiționale realizate de meșteri populari din Moldova și va prezenta publicului demonstrații cu roata olarului pe str. Lăpușneanu.

Complexul Muzeal Național „Moldova” în Ghidul muzeelor de la CIMEC

Muzeul Etnografic al Moldovei în Ghidul muzeelor de la CIMEC

Detalii

Începe:
31 iulie, 2010
Se termină:
1 august, 2010
Categorii Eveniment:
,
Etichete Eveniment:
,

Organizator

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Unirii Iași
Str. Alexandru Lăpușneanu nr. 14
Iași, Iași 700057 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare