Loading Events
 
 
  • This event has passed.

Iași: Obiectul lunii septembrie la Muzeul Național al Literaturii Române Iași este cronograful lui Mihai Eminescu, o lucrare de epocă realizată de copistul Iane Logofătul la 1757, scrisă pe hârtie manuală, în limba greacă, obiect de tezaur național.

E cunoscută, în rândul romanticilor de secol XVIII-XIX, pornirea estetico-filosofică către problematica, spinoasă de altfel, a timpului, în forma sa absolută sau în curgerea (diacronia) care a generat istoria lumii, cu evenimente, personalități și tot ce adună acest timp… tot curgându-se.

Eminescu se regăsește explicit, în toată opera sa (poezie, proză, analism jurnalistic, traduceri etc.), căutând și urmând calea temporalității, nevoia de înțelegere și explicare a timpului trecut, trăit și proiectat într-o nouă eră.

Când, la venirea la Iași, în 1874 (stabilindu-se la Mânăstirea „Trei Ierarhi”, în chilie cu Ioan Slavici și Samson Bodnărescu), Eminescu descoperă CRONOGRAFUL, în biblioteca bisericii, îl duce pe masa de lucru spre îndelungă cercetare; cu siguranță, trăirea acelui moment a fost de mare intensitate pentru cel care, în esență, era Filosoful (pre)ocupat de sensuri adânci. Volumul acesta avea să-i fie aproape până la ultimul rând pus pe hârtie, căci el îi dădea sursa unor înscrisuri memorabile, care, prin însumarea etapelor de istorie universală, dădeau seamă de preocupările sale profunde.

Memento mori – Panorama deșertăciunilor e vasta construcție lirico-filosofico-istorică pe care Eminescu o lasă generațiilor de mai târziu scriind despre cele ce fuseseră de la începuturile lumilor, cum consemnează CRONOGRAFUL din lada sa de manuscrise și cărți de care nu se despărțea nicăieri, oriunde ar fi pornit. Venea, cu acest text, în „moda” explorării temporalității, adânc cercetată, să amintim, de Goethe în Faust, ori de Victor Hugo în Legenda secolelor, opere exemplare pentru desfășurarea acestui subiect de mare ocupare pentru romantici. Și, desigur, mulți alții…

Ba chiar și Bătălia de la Rovine, stampă centrală din Scrisoarea III, e documentată din înscrisurile acestei cărți, în ceea ce privește desfășurarea militară a acesteia. Cartea i-a fost un fel de enciclopedie de specialitate pe care Eminescu o consulta permanent pentru realizarea de imagini istorice cât mai autentice.

***

CRONOGRAF, de la grecescul cronos – timp, graphein – scriere, care la noi era numit poetic HRONIC, altfel spus primele compendii de istorie scrisă. Era ținut de Eminescu aproape de sufletul său cugetător, de la descoperirea lui, la Iași, și până la apusul vieții. E o lucrare de epocă, realizată de copistul Iane Logofătul, la 1757, scrisă pe hârtie manuală, cu cerneală, în limba greacă, legat în coperte de lemn (dimensiunea 30,5/ 20 cm.), obiect de tezaur național.

Astfel de lucrări erau rare și foarte valoroase, până la impunerea altor studii de specialitate și răspândirea tiparului.

Muzeograf Liviu Apetroaie (Muzeul „Mihai Eminescu”)

Cronograful poate fi admirat la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” (Casa cu arcade), în perioada 1-30 septembrie 2021, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).

Vă așteptăm la muzeu, păstrăm distanța și avem grijă de sănătatea noastră!

Details

Start:
1 September, 2021
End:
30 September, 2021
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – Iași
View Organizer Website

Venue

Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” – Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Str. Anastasie Panu nr. 54
Iași, Iași 700019 Romania
+ Google Map

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *