Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

În perioada 15-16 iunie 2019, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează Zilele „Mihai Eminescu

15 iunie, 2021 - 16 iunie, 2021

În perioada 15-16 iunie 2019, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează Zilele „Mihai Eminescu”, o serie de evenimente dedicate comemorării poetului (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889), ce se vor desfășura la Muzeul „Mihai Eminescu”.

În deschiderea Zilelor Eminescu, invităm publicul să viziteze expoziția Printre cărți. Eminescu bibliotecar la Iași, curatoriată de Ana Honcu și Liviu Apetroaie, muzeografi MNLR Iași. Aceasta prezintă, prin documente inedite de arhive, cele două perioade ieşene în care Eminescu a lucrat la bibliotecă, a iubit parfumul florilor de tei, a creat poezii și a publicat preocupându-se de soarta culturii românești. Expoziția documentară va fi completată, într-o notă artistică, de o selecție de tușe eminesciene, realizate de artiști de pe întregul mapamond.

Începând cu ora 13:30, publicul interesat este invitat să asiste la conferința Șarjând printre cărți… Bibliotecarul Eminescu. Profesor de lingvistică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în prezent și director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, coordonator al diverselor programe biblioteconomice, conf. univ. dr. Ioan Milică va conferenţia despre activitatea de bibliotecar a lui Mihai Eminescu.

Expoziția și conferința sunt organizate de MNLR Iași în parteneriat cu Arhivele Naționale Iași și Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași.

În data de 16 iunie 2021, elevii claselor a V-a și a VI-a de la Școala Gimnazială „Elena Cuza” Iași sunt invitați la Muzeul „Mihai Eminescu”, unde, începând cu ora 14:00, vor participa la atelierul Imaginarul teatrului eminescian prin ochi de copil. Parte a proiectului de educație literară Strategii de lectură creativă, va fi o lecție deschisă, interactivă, pornind de la operele de teatru scrise de Mihai Eminescu, sub coordonarea Iuniei-Maria Ștefan (educator muzeal MNLR Iași), Georgianei-Livia Antoci (prof. coord.) și a Ancăi Colotilă (bibliotecar).

De la ora 17:00, va avea loc ședința nr. 6 a atelierului de lectură Junimea XXI, proiect marca MNLR Iași ce constă în ateliere de lectură, scriere creativă, lansări de carte, lecturi publice cu poeți (re)cunoscuți. Invitată: Ioana Danielescu. Coordonator: Cătălin-Mihai Ștefan.

Vă așteptăm la Zilele „Mihai Eminescu”, păstrăm distanța și avem grijă de sănătatea noastră!

Details

Start:
15 iunie, 2021
End:
16 iunie, 2021
Event Categories:
, , ,

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – Iași
View Organizer Website

Venue

Muzeul „Mihai Eminescu”
Bulevardul Carol I, nr. 31
Iași, 700507 Romania
+ Google Map
View Venue Website