- This event has passed.
în perioada, 8-10 februarie 2021, specialiștii Muzeului Olteniei, susținuți de cadre didactice dedicate, vor derula activități cultural-educative pentru un număr de aproximativ 130 de elevi de la Școala Gimnazială Castranova, județul Dolj!
8 februarie, 2021 - 10 februarie, 2021
Am prezentat pe larg Muzeul publicului nostru, dar schimbăm perspectiva… și îl re-locăm în mediul rural pentru ca elevii din satele Olteniei să-i poată cunoaște/studia patrimoniul
– “ ă” – continuăm, dezbatem, identificăm soluții și implementăm ateliere non-formale de educație cuturală! Recreerea virtuală a Muzeului Olteniei, în mediul rural din Dolj, un proiect cultural al Biroului de Relații Publice și #FundațiaOrange!
Cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu noul coronavirus, am ales să fim în continuare în comunitate, alături de unitățile școlare din județul Dolj și să facem posibilă accesibilizarea culturii, să-i încurajăm pe copii, ca prin intermediul unor activități creative și interactive, să descopere patrimoniul Olteniei
Astfel, în perioada, 8-10 februarie 2021, specialiștii Muzeului Olteniei, susținuți de cadre didactice dedicate, vor derula activități cultural-educative pentru un număr de aproximativ 130 de elevi de la Școala Gimnazială Castranova, județul Dolj!
“Caravana Muzeală” – este un proiect de educație culturală non-formală, demarat la 1 septembrie 2020, de Muzeul Olteniei și finanțat de Fundația Orange “Susține un ONG”, program ce încurajează implicarea socială a angajaților Orange, prin intermediul intermediul căruia elevi din 10 școli gimnaziale din mediul rural, din județul Dolj, vor beneficia gratuit de ateliere cultural-educative despre patrimoniul cultural al Olteniei. Atelierele se vor desfășura cu respectarea condițiilor sanitare prevăzute în legislația referitoare la prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2 (COVID-19).#MuzeulOlteniei #FundatiaOrange
Proiectul “Caravana Muzeală” aduce cultura mai aproape de aproximativ 500 de elevi din clasele 0-VIII din jud. Dolj, aflați în comune declarate defavorizate din punct de vedere socio-economic, unde rata șomajului depășește cu mult media pe țară, iar părinții sunt plecați la munca în străinătate, majoritatea copiilor fiind în grija bunicilor.
Unul dintre aspectele esențiale ale impactului maxim al acestui program este concept astfel încât să fie mobil, să interacționeze cu publicul din mediul rural, ținând cont de caracteristicile de vârstă și învățare ale copiilor, și să determine ca unele concepte clasice precum: patrimoniu, colecții, artefacte, opere, arheologie, restaurare, conservare să capete brusc un înțeles, un sens și pentru cei care nu sunt adulți, adică pentru copiii care nu au ajuns niciodată într-un spațiu cultural! Demonstrăm că patrimoniul unui muzeu este unic, fiecare colecție creată are o autonomie stilistică dincolo de mode, artefactele deținute vorbesc despre prezent prin simboluri general valabile, legate de “viață” și de “lume”, iar cu cât comunitatea îl înțelege cu atât îl va valoriza și prețui mai mult!
“Acest proiect cultural constituie prin locațiile alese, o completare a unor proiecte de pedagogie muzeală, ce se desfășoară, de peste 12 ani, la sediul Muzeului Olteniei din Craiova, în spațiile interactive ale celor trei secții, fiind susținute de către muzeografi/arheologi din cadrul instituției, pe toată perioada anului, în timpul vacanțelor școlare, dar și cu ocazia diverselor evenimente culturale. Noutatea proiectului dezvoltat cu sprijinul Fundației Orange o reprezintă| derularea de ateliere în afara spaţiului muzeal, chiar în mijlocul comunităților rurale defavorizate, unde accesul la acest tip de educație este extrem de limitat. Reușim astfel să facem cultura muzeală accesibilă tuturor copiilor, indiferent de statutul lor socio-economic”.
Proiectul cultural reinventează și adaptează conceptul de Muzeu, derulând ateliere mobile tematice în zone, medii și comunități diverse (zone rurale defavorizate), pentru .a convinge că o instituție de cultură are misiunea de a fi în slujba comunității în care funcționează iar patrimoniul gestionat de un muzeu modern naște întrebări, cunoaștere, curiozități și emoții, determinând atitudini și valori noi și responsabile față de patrimoniul comunității și de valorile acesteia.
Modulul propus va cuprinde 4 ateliere creative: “Poezie și caligrafie”, “Mânuțe pricepute”, “De vorba cu Bunii și Străbunii” și “Joaca de-a timpul/Pierdut în Tradiții”
Deprinderea unor meșteșuguri tradiționale, arhaice: pictarea cănilor de lut cu simbolurile din lumea tradițonală, acelea cu rosturi și semnificații despre lume și sensul ei, scrierea de mesaje pe foi tip papirus folosind pana de gâscă și tocul de scris cu penița și cerneală, confecționarea de mărțișoare din lut, confecționarea de dinozauri din lut;
Oferim prilejul, ca prin intermediul unor interacțiuni creative ludice, cei mici să descopere istoria unei instituții de cultură, patrimoniul deținut, precum și modalitățile de protejare, promovare şi valorizare a acestuia.
Proiectul Caravana Muzeala este finanțat de Fundatia Orange în cadrul ”Susține un ONG”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților Orange în proiecte sociale.
Vă invităm la un dialog on-line, sinestezic, să povestim împreună despre oameni, obiecte, Cosmos, istorie, memorie… să înțelegem că, uneori, există granițe atât de fine între tipic și atipic, că, poate, reflectând mai profund asupra actului cultural, înțelegem că în spatele clădirilor, artefactelor, culorilor e gândul… și, că, trebuie să înțelegi gândul ca toate celelalte să îți transmită ceva – un foșnet de timp, un tezaur uman.
Patrimoniul unui muzeu este unic, fiecare colecție creată are o autonomie stilistică dincolo de mode, artefactele deținute vorbesc despre prezent prin simboluri general valabile, legate de “viață” și “lume”.
Muzeul Olteniei Craiova derulează de mai bine de 12 ani, proiecte de educație culturală pentru copiii, asumându-și astfel condiţia unui muzeu mereu actual, care incită, propune și dezbate teme de actualitate respectând curiozitățile publicului tânăr, în fapt, acțiuni de apropiere a celor mici de obiectele de patrimoniu, o mediere culturală/ pedagogică, între copii și muzee, pentru împrietenirea beneficiarilor cu obiectele din colecțiile și patrimoniul gestionat de cele trei secții ale instituției – Secția de Istorie-Arheologie, Secția de Etnografie, Secția de Științele Naturii.
Proiectelor propuse și implementate de către specialiștii Muzeului Olteniei Craiva reprezintă, în fapt, dacă putem aprecia o acțiune constantă de apropiere a celor mici de obiectele de patrimoniu, o mediere culturală, pedagogică, între copii și muzee, ce are ca scop împrietenirea beneficiarilor cu obiectele din colecțiile și patrimoniul gestionat de cele trei secții ale instituției. dezvoltarea personală a copiilor prin cultură și transformarea muzeelor în spații active, relevante pentru copii și tineri.