Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea vă invită să participați la evenimentul „In memoriam Panait Cerna” (26 august – 26 martie 1913) -109 ani fără el –

25 March

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea vă invită să participați la evenimentul
„In memoriam Panait Cerna”
(26 august – 26 martie 1913)
-109 ani fără el –
Vineri, 25 martie 2022, ora 10.30, în Sala de festivități a Bibliotecii Județene ”Panait Cerna” din Tulcea, str. Isaccei, nr. 16A, va avea loc evenimentul „In memoriam Panait Cerna”(26 august – 26 martie 1913) -109 ani fără el ”.
Organizatori: Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea și Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea
Ce spun organizatorii:
”La comemorarea a 109 ani de la trecerea în neființă, ne propunem să aducem în atenția publicului tulcean poezia lui Panait Cerna și Casa Memorială din satul natal. Sunt invitați să recite elevi de la: Seminarul Teologic Sf. Ioan Casian coordonați de prof. pr. Nicolae Justinian și Școala Gimnazială Nr. 12 coordonați de prof. Mihaela-Evelina Cernățeanu. Doamna prof. Floarea Calenic și Domnul prof. Mihai Marinache vor conferenția despre viața și opera poetului, iar organizatorii vor completa evenimentul cultural cu o expoziție de carte, prezentări și filme documentare.
La 26 septembrie 1881 se năștea în comuna Cerna, fiul învățătorului Panait Stanciof și al Mariei Tașcu, cel care va fi cunoscut în literatură cu numele de Panait Cerna. De la debutul din 17 ianuarie 1897 în revista Povestea vorbei cu poezia Sonet și până se stinge are o activitate publicistică remarcabilă. Creaţia poetică a lui Panait Cerna cuprinde pe lângă poeziile publicate în volumul din 1910, premiat de Academia Română, şi alte poezii răspândite în reviste culturale ale vremii, mai ales în Sămănătorul şi Convorbiri literare, unele adăugate postum în ediţiile următoare. Opera sa a fost întregită de studiile filozofice Lirica de idei, Eminescu şi Faust care au în vedere estetica operei literare. Prin întreaga sa creaţie, poetul, care a debutat în literatură în perioada posteminesciană şi sămănătoristă de la sfârşitul secolului al XIX–lea, se impune apoi ca un creator original, optimist până la beatitudine chiar şi în momentele tragice ale vieţii. Este elogiat de Simion Mehedinți, I. L. Caragiale, Titu Maiorescu și alții. Se stinge la doar 31 de ani răpus de tuberculoză.
Aspectele cele mai importante privind viaţa şi opera poetului filozof Panait Cerna sunt ilustrate în cadrul expoziţiei documentare organizată la Casa Memorială din Cerna în sezonul turistic.”

Details

Date:
25 March
Event Category:

Organizers

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea
Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

Leave a Reply

Your email address will not be published.