„Întâlnirile din Maxonia” – Muzeul de Artǎ Comparatǎ Sȃngeorz-Bǎi, 17 iunie -17 iulie 2025
17 iunie - 17 iulie
„Întâlnirile din Maxonia” – Muzeul de Artǎ Comparatǎ Sȃngeorz-Bǎi, 17 iunie -17 iulie 2025
Expun: Ana Toma, Arie Berkowitz, Constantin Țînteanu, Eugen Alupopanu, Maxim Dumitraș, Mihai Percǎ, Ștefan Radu Crețu și Tudor Zbȃrnea.
Anul trecut, în perioada 1–25 august, a avut loc simpozionul Întâlnirile din Maxonia artFORest 2024, ediția a VII-a. Este deja o manifestare care nu are nevoie de prea multe lămuriri — probabil sunt puțini cei care nu au auzit de acest loc, situat în Dosul Gârciului, în apropiere de Sângeorz-Băi, cunoscut în rândul iubitorilor de artă sub numele de Maxonia.
Au participat cu acest prilej: Arie Berkowitz (Israel), Constantin Țînteanu, Eugen Alupopanu, Lilla (Franța), Ștefan Radu Crețu și Maxim Dumitraș. Expoziția de față, găzduită de Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, reunește unele dintre lucrările realizate „pe deal”; la acestea se adaugă un numǎr de lucrări mai vechi, din ediții anterioare, semnate de artiștii Ana Toma, Mihai Percă și Tudor Zbȃrnea (Republica Moldova).
Majoritatea exponatelor se încadrează în categoria obiect, sculptură parietală și tehnică mixtă cu elemente neconvenționale. Termenul neconvențional poate că nu mai este de fapt foarte exact, întrucât de multă vreme a devenit parte a unei mișcări dominante, fiind folosit — într-o formă sau alta — de numeroși artiști contemporani. Cu alte cuvinte, pictorii nu au pictat pe pânză, ci pe materiale găsite la fața locului; iar atunci când au folosit pânză pe șasiu, au lucrat cu argilă și noroi (Eugen Alupopanu), nu doar cu vopsele.
Este interesantă filosofia lui Arie Berkowitz, care angajează o formă de putere slabă în asamblajele sale: în loc de cuie, adezivi sau șuruburi, el leagă pǎrțile componente cu cleme, benzi elastice, menghine mobile — ce pot fi desfăcute oricând, anulând astfel lucrarea.
Maxim Dumitraș propune o simbolistică a dragostei, în care o multitudine de inimi mici de tablă colorate în albastru „cresc” natural dintr-un mănunchi de nuiele retezate la vârf.
Tema Cerbului politicos este tratată la scară monumentală de către Ștefan Radu Crețu, într-o variantă redusă de Eugen Alupopanu.
În ceea ce mă privește, aduc în atenția publicului lucrările Memoria, Lehaim lehaim și Vasile face mai bine. Prima este un ronde-bosse, iar celelalte două sunt sculpturi parietale.
Ana Toma transpune semne grafice ȋn configurații tridimensionale cu semnificații ambivalente și sensuri care adesea descumpǎnesc, fiindcǎ nu tot ce pare a fi, chiar este.
Tudor Zbȃrnea abordează figura umană prin lentila mitologiei și a sublimărilor morfologice, cu trimiteri la ornamentica proprie creației populare arhaice. De cealaltă parte, Mihai Percă intervine într-un registru gestualist, lucrând pe fragmente de scândură, ulterior delimitate în lucrări de sine stătătoare.
Așa cum este specificul locului, expoziția de față se integrează perfect în vasta colecție a muzeului — într-atât, încât pentru un vizitator neavizat sau nepregătit poate deveni dificil să distingă care lucrări sunt permanente și care sunt temporare. Dar tocmai acest aspect, departe de a fi un impediment, îl socotesc o oportunitate: de a face comparații, de a medita asupra sensului și direcției în care se îndreaptă arta contemporană.
Căci, în fond, despre asta este vorba într-un muzeu de artă comparată, cum este cel din Sângeorz-Băi.
Constantin Țînteanu
The Maxonia Encounters
Last year, between August 1st and 25th, the seventh edition of the Maxonia Encounters artFORest 2024 symposium took place. This event no longer needs much introduction — there are probably few in the art world who haven’t heard of Maxonia, a site located in Dosul Gârciului, near Sângeorz-Băi, known among art lovers as a unique space for creation and dialogue.
This edition gathered artists Arie Berkowitz (Israel), Constantin Țînteanu, Eugen Alupopanu, Lilla (France), Ștefan Radu Crețu, and Maxim Dumitraș. The current exhibition at the Museum of Comparative Art Sângeorz-Băi brings together a selection of works created “on the hill,” to which are added several pieces from previous editions by Mihai Percă and Tudor Zbîrnea (Republic of Moldova).
Most of the works fall under the categories of object art, wall-mounted sculpture, and mixed media using unconventional materials. The term “unconventional” might no longer be very precise, since these methods have become mainstream in much of contemporary art practice. Simply put, the painters didn’t paint on canvas, but on materials found on site; and when they did use stretched canvas, they replaced traditional paint with clay and mud (Eugen Alupopanu).
Particularly intriguing is the approach of Arie Berkowitz, who embraces a philosophy of “soft power” in his assemblages. Instead of nails, adhesives, or screws, he binds the components using clamps, elastic bands, and mobile vices—all of which can be undone at any moment, thereby potentially nullifying the work.
Maxim Dumitraș explores a symbolic language of love, through a swarm of small, blue-painted metal hearts sprouting organically from a bundle of pruned twigs.
The motif of the Polite Stag is treated monumentally by Ștefan Radu Crețu, and in a more modest key by Eugen Alupopanu.
As for myself, I present the works titled Memory, Lehaim lehaim, and Vasile Does It Better. The first is a ronde-bosse sculpture, while the other two are wall-based.
Ana Toma translates graphic signs into three-dimensional configurations with ambivalent meanings and disconcerting implications, as not everything that seems to be, truly is.
Tudor Zbîrnea interprets the human figure through the lens of mythology and morphological sublimation, with references to ornamental motifs from traditional folk culture. In contrast, Mihai Percă embraces a highly gestural approach, carving into wooden planks later divided into distinct, autonomous works.
As is characteristic of this place, the current exhibition integrates seamlessly with the museum’s permanent collection. So much so, that for an unprepared or casual visitor it might be difficult to tell where one ends and the other begins. But far from being a drawback, I see this as an opportunity: to compare, to reflect on the direction and meaning of contemporary art.
Because, ultimately, that is what a Museum of Comparative Art like the one in Sângeorz-Băi is all about.