Loading Events
 
 

Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti organizează Joi, 16 august 2012, Ziua Porţilor Deschise, Ediţia a X-a, de pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu, com. Mânăstirea, jud. Călăraşi.

 

Cu această ocazie, începând cu orele 10:30, cei interesaţi pot vizita şantierul arheologic şi pot admira unele dintre cele mai interesante descoperiri din campania de anul acesta.

Cercetările de pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu se desfăşoară în cadrul proiectului Începuturile civilizaţiei europene. Neo-eneoliticul la Dunărea de Jos al cărui obiectiv principal este cunoaşterea societăţii umane din sudul României între mileniile VI-IV î.Chr. Proiectul vizează cercetarea mai multor situri arheologice din sudul României, iar la nivel instituţional reprezintă o colaborare dintre Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Dunării de Jos Călăraşi, Muzeul Judeţean Teleorman, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul Judeţean Buzău şi Muzeul Romanaţiului – Caracal.

Tot cu această ocazie va avea loc prezentarea rezultatelor proiectului Arhitectură & Arheologie Experimentală, Ediţia a III-a, desfăşurat în perioada 02 iulie – 14 august 2012. Inițial, în intervalul 2010-2011, acest proiect a avut drept scop reconstituirea unei locuinţe preistorice aparţinând culturii Gumelniţa (a doua jumătate a mileniului V î.Chr.) şi urmărirea în timp a modului de degradare a acesteia. În 2012 s-a avut în vedere extinderea obiectivelor iniţiale, în scopul unei înțelegeri mai bune a modului de viață preistoric. Astfel, s-a urmărit efectuarea unor activităţi şi obiecte specifice civilizaţiei Gumelniţa. Activităţile vizate implică prelucrarea unor materii prime specifice perioadei respective (lemn, os, corn, silex, piatră, lut, piele etc.), care să ne permită obţinerea unor obiecte asemănătoare cu cele preistorice (unelte, arme, piese de podoabă, accesorii vestimentare). Procesul de prelucrare s-a realizat cu tehnici preistorice, fără utilizarea unor instrumente moderne. De asemenea, obiectele obţinute au fost testate în cadrul unor activităţi specifice comunităţilor preistorice, în vederea stabilirii gradului de eficienţă și fiabilitate a acestora.

Echipa de implementare a proiectului este rezultatul unui parteneriat între Muzeul Naţional de Istorie a României, Asociaţia Română de Arheologie, Primăria Comunei Mânăstirea (jud. Călăraşi), Muzeul Dunării de Jos Călărași şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Călăraşi, cu sprijinul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” Bucureşti.

Vă aşteptăm cu drag.

Muzeul Naţional de Istorie a României

Persoane de contact:

Cătălin Lazăr, tel. 0721712378, e-mail: acltara@yahoo.com, lazarc@arheologie.ro

Muzeul Dunării de Jos Călăraşi

Persoane de contact:

Valentin Parnic, tel. 0721022631, e-mail: vgumelnita@yahoo.com

Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Călăraşi

Persoane de contact:

Florin Rădulescu, tel. 0726358872, e-mail: radulescu.florin@yahoo.com, radulescuflrn@yahoo.com

Dr.Catalin Alexandru Lazar

National History Museum of Romania

Calea Victoriei, no. 12, sect. 3,

zipcode 030026, Bucharest

e-mail:acltara@yahoo.com, lazarc@arheologie.ro

web:http://www.mnir.ro/, http://www.arheologie.ro/

http://mnir.academia.edu/CatalinLazar

phone+40721712378, +40757034070

Details

Date:
16 August, 2012
Event Categories:
,
Event Tags:
, ,

Organizer

Muzeul Național de Istorie a României – București
Phone:
+40 21 315 82 07
View Organizer Website

Venue

Șantierul arheologic Sultana-Malu Roșu
Mânăstirea, Călărași Romania + Google Map

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *