- This event has passed.
Lipova: evenimentul cultural Lipova Symphonic City
29 iunie, 2018
Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean organizează vineri, 29 iunie, începând cu ora 16.30, Festivalul “Lipova Symphonic City”, în cadrul căruia vor avea loc un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri şi un spectacol extraordinar cu muzică simfonică, susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat Arad, sub bagheta dirijorului Dan Crişan.
Aşadar, programul va începe la ora 16.30, la Muzeul Oraşului Lipova, cu simpozionul “Muzica Românească în contextul Marii Uniri de la 1918”, moderat de Tatiana Ţugulea şi va continua, cu începere de la ora 21.00, pe platoul Mănăstirii Maria Radna, cu un spectacol extraordinar open air susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat Arad, soprana Diana Gheorghe (Opera Naţională Română Cluj), tenorul Andrei Manea (Opera Naţională Română Cluj) şi Corul Seminarului Ortodox Român din Arad (dirijor:Adrian Bugyi).