Sub egida Ministerului Culturii și Identității Naționale, în ciclul de manifestări dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, la Complexul Muzeal Măldărești în perioada 10-20 septembrie 2018 se va desfășura tabăra de pictură ”Măldărești plein-air 2018”.
Prin intermediul celor 12 artiști invitați din toate regiunile istorice, manifestarea din acest an, ajunsă la cea de-a V-a editie, își propune să surprindă dintr-o perspectivă proprie frumusețea peisajului local, dar și unele locuri cu semnificație istorică din zona de nord a județului unde, în urmă cu un secol, s-a scris istoria acestei țări.
Lucrările rezultate din acest experiment cultural vor intra în colecțiile Muzeului de Artă și vor face obiectul organizării unei expoziții temporare și al editării unui pliant și album aniversar.