Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Mangalia: Expoziţia Regina Maria – istorie şi destin itinerată la Mangalia cu ocazia Târgului Estival de Carte „Carte la nisip”

19 aprilie @ 04:59 EET

Expoziţia Regina Maria – istorie şi destin

itinerată la Mangalia cu ocazia Târgului Estival de Carte „Carte la nisip”, ediţia a XVII-a

Muzeul Naţional Cotroceni itinerează în perioada 19 iulie – 10 august 2014, la Casa de Cultură Mangalia, expoziţia de fotografie şi carte Regina Maria – istorie şi destin, prilejuită de cea de-a XVII-a ediţie a Târgului Estival de Carte “Carte la nisip”, desfăşurată anul acesta „sub semnul reginei Maria”.

Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 19 iulie a.c., orele 19.00, la Casa de Cultură Mangalia şi va fi deschisă până în data de 10 august a.c.

Expoziţia Regina Maria – istorie şi destin cuprinde fotografii reprezentând-o pe regina Maria alături de regele Ferdinand decorând soldaţii şi regimentele care s-au afirmat prin acte de eroism în cadrul luptelor de la Mărăşeşti din august 1917, lupte care au culminat cu împlinirea visului de veacuri al românilor, unitatea naţională a statului român, la 1 Decembrie 1918.

Reşedinţa de la Bucureşti, Palatul Cotroceni, evoluţia lui din punct de vedere arhitectonic şi al decoraţiei interioare, principesa / regina Maria în ambianţa Art-Nouveau a dormitorului său, a salonului de aur, a marelui salon de recepţie, a dormitorului în stil englezesc amenajat în cursul anului 1929, în pridvorul Bisericii Cotroceni vor fi, de asemenea, prezentate publicului.

Palatul de la Balcic, „casa de vis” a reginei Maria, prezenţa reginei pe terasele şi aleile cu crini din grădina palatului, biserica Stella Maris sunt alte subiecte ilustrate de fotografiile cuprinse în expoziţie.

Alături de acestea, pe simeză se regăsesc şi fotografii ilustrând momente din viaţa reginei Maria: copilăria, căsătoria cu principele Ferdinand, tânără principesă împreună cu copiii săi, regina purtând costume populare româneşti şi încoronarea din octombrie 1922, de la Alba Iulia.

Cărţile prezente în expoziţie poartă autograful reginei Maria, dedicaţii ale autorilor către regină, alături de cărţile care poartă semnătura suveranei României: Patru anotimpuri din viaţa unui om, Poveşti, Povestea vieţii mele, De la inima mea la a lor etc.

Expoziţia va fi deschisă la sediul Casei de Cultură Mangalia, în perioada 19 iulie – 10 august 2014.

În cadrul Târgului Estival de Carte “Carte la nisip”, duminică, 27 iulie a.c. va fi lansat albumul Dimitrie Ştiubei, editat de către Muzeul Naţional Cotroceni, cu prilejul împlinirii a 75 de ani, de la intrarea în serviciul naval român, al Bricului Mircea.

Parteneri:Konica Minolta

 

Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă „Agerpres”, TVCity, Radio France International, Vacanţe la ţară, Traveller Magazin, Diplomat Club, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Agenţia de presă Rador, Şapte Seri, ArtOut, Căminul, Business Woman, Q Magazine, Artindex, Fundaţia Culturală Magazin Istoric, Historia, Breslo.ro, Modernism.ro., SensoTV.

Persoană de contact:

Ştefania Dinu

021/3173106

relatiipublice@muzeulcotroceni.ro

Details

Date:
19 aprilie, 2024
Time:
04:59 - 05:00 EET
Event Category:
Event Tags:
,