Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescuˮ găzduiește expoziția Cărți poștale ilustrate de Leonard Salmen din Fondul Documentar al Bibliotecii Naționale de Poezie.

19 aprilie, 2022 - 30 aprilie, 2022

Începând cu 19 aprilie, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescuˮ găzduiește, în sala Portaluri a Muzeului Tematic „Mihai Eminescuˮ, expoziția Cărți poștale ilustrate de Leonard Salmen din Fondul Documentar al Bibliotecii Naționale de Poezie.
Cu o biografie mai puțin cunoscută, Leonard Salmen a rămas pentru noi desenatorul și graficianul de origine poloneză care a dedicat mare parte din activitatea sa artistică ilustrării poemelor eminesciene.
Atras și inspirat de mesajul poemelor eminescine, artistul a încercat prin transpuneri vizuale veridice să ilustreze poemele publicate, deschizând astfel seria ilustratorilor creațiilor eminesciene, fiind urmat de cei care au ilustrat edițiile Eminescu apărute ulterior.
Multe dintre ilustrațiile lui Leonard Salmen au fost realizate în tehnici monocrome – desen în cărbune, tuș cu peniță, creion sau laviu – și poartă semnătura sa. Unele ilustrații reproduc fragmente de text din poemele eminesciene.
Leonard Salmen a ilustrat peste 90 de poeme, la unele realizând mai multe variante de ilustrație.
Expoziția este realizată cu reproduceri ale celor 85 de cărți poștale originale existente în Fondul Documentar al Bibliotecii Naționale de Poezie din cadrul Memorialului Ipotești.
Vernisajul expoziției va avea loc marți, 19 aprilie 2022, ora 11.00.

Detalii

Începe:
19 aprilie, 2022
Se termină:
30 aprilie, 2022
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/muzeul.ipotesti/posts/1887391658126351

Organizator

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
Ipotești, Botoșani 717253 Romania + Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare