Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Mogoșoaia: Câmpul istoric Mărăști | Locuri ale memoriei

16 octombrie, 2018 @ 10:00 - 18:00 EEST

Institutul Național al Patrimoniului organizează, pe data de 16 octombrie 2018, masa rotundă intitulată „Câmpul Istoric Mărăști”.

Atelierul va debuta cu prezentarea proiectului „Câmpul Istoric Mărăști. Memoria Primului Război Mondial – o abordare multisciplinară”, studiul de caz ce deschide o interesantă perspectivă de abordare a temei mai generale propusă invitaților, anume Locuri ale memoriei.

⚔️ Câmpul Istoric Mărăști
Proiectul, inițiat de Institutul Național al Patrimoniului, este unul de cercetare integrată, desfășurată pentru prima oară la noi în țară, a valorilor arhitecturale, memoriale, peisagistice și culturale ale unui sit istoric legat intrinsec de evenimentele din timpul Primului Război Mondial.

Interpretarea și punerea în valoare a unui peisaj cultural de tipul „câmp de bătălie”, evidențierea fortificațiilor permanente și pasagere încă vizibile astăzi, alături de componenta memorială oglindită în tradiția vie a locuitorilor, în legătură atât cu desfășurările militare din vremea Marelui Război, cât și cu reconstrucția satului prin eforturile comune ale armatei și localnicilor sub conducerea generalilor Averescu și Mărgineanu și cu permanenta îndrumare a Reginei Maria, constituie marea provocare a proiectului.

Un element inovativ este reprezentat de introducerea peisajului, ca loc al confruntării armate din iulie-septembrie 1917, parte componentă esențială a patrimoniului, încurajând astfel dezvoltarea integrată și conectarea valorilor ecologice, peisagistice și culturale ale Câmpului istoric Mărăști.

Mai mult, în cadrul proiectului, se dorește strângerea tuturor materialelor necesare realizării documentației pentru componentele de arhitectură și de peisaj cultural și demararea procedurii de clasare în Lista monumentelor istorice a întregului sit istoric Mărăști.
Un obiectiv de seamă al proiectului este educarea și implicarea comunității locale, fie că este vorba de autoritățile locale sau simpli locuitori ai satului Mărăști, în protejarea patrimoniului construit și natural al Câmpului istoric Mărăști, pentru conceperea unui proiect de turism cultural local și de încadrare a sitului istoric în traseele culturale europene ale Primului Război Mondial și al momentelor marcante care au dus la înfăptuirea Marii Uniri.

🏛️ Locuri ale memoriei
Locuri ale memoriei este un concept creat de Pierre Nora pe temeiul cursurilor sale la École des Hautes Études en Sciences Sociales de la Paris, în anii 1984-1992 și a celor 7 volume intitulate chiar Les Lieux de mémoire. Nora era preocupat de cercetarea locurilor – sub toate formele – în care memoria colectivă s-a cristalizat, devenind obârșia unor topologii simbolice. Asocierea lieux și mémoire are o conotație istorică, intelectual emoțională, în mare măsură inconștientă, similară oarecum a ceea ce englezii numeau roots. O direcție de cercetare are în vedere contribuția acestor Lieux de mémoire pentru acreditarea unor concepte precum națiunea, țara, patrimoniul, având în vedere schimbările recente în atitudinea față de trecutul național. Și dacă sinteza engleză Realms of Memory avea doar trei volume, prin această dezbatere putem propune doar speranța apropierii de ceea ce Rabelais numea substantifique moelle, cu alte vorbe, de câte ceva din miezul conceptului.

De bună seamă avem la îndemână pentru discuția noastră cazul, ce va fi evocat în prima parte a zilei, a Câmpului istoric Mărăști, prin excelență un loc al memoriei. De aici legătura cu simbolistica generată de bătăliile de la Mărăști, Mărășești, Oituz pentru consolidarea spiritului național românesc.

Același caz concret de la Mărăști deschide perspectiva analizei raportului celor înstrăinați – a milioanelor de români plecați din țară – cu trecutul național. Dacă în cazul în speță legătura este totuși menținută prin stăpânirea caselor construite de Societatea Mărăști, care poate fi relația celorlalți cu acest trecut? Care sunt locurile memoriei republicii comuniste – RPR sau RSR? Dar raporturile acestora cu locurile martirajului luptătorilor, rezistenților anti-comuniști? Și cât din toate acestea se mai regăsesc în învățământul de azi al istoriei și sunt conștientizate ca o parte a patrimoniului național?

În plan mai larg discuția are în vedere conceptul antic genius loci, recent reutilizat de Christian Norberg-Schulz în cartea sa Genius Loci: spre o fenomenologie a arhitecturii.

În cadrul dezbaterilor participanții vor avea oportunitatea să evoce și alte exemple din țară sau străinătate, în scopul promovării acestora și sporirii gradului de conștientizare a publicului privind importanța patrimoniului istoric pentru memoria colectivă și pentru identitatea națională.

Evenimentul este parte din proiectul Câmpul istoric Mărăști. Memoria Primului Război Mondial – o abordare multidisciplinară și se încadrează în seria acțiunilor derulate de Institutul Național al Patrimoniului dedicate Centenarului Marii Uniri. Proiectul beneficiază de o cofinanțare din partea AFCN, se desfășoară sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural și este derulat în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, ICOMOS România, Primăria Răcoasa – Vrancea, Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea și Asociația „Mărăști 1917 – Mareșalul Averescu”.

Detalii

Dată:
16 octombrie, 2018
Oră:
10:00 - 18:00 EEST
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia
Str. Valea Parcului nr. 1
Mogoșoaia, Ilfov 077135 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare