Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

MUZEUL DE ISTORIE „TEODOR CINCU” TECUCI reia activitatea cu publicul începând cu data de 10 iunie 2020

10 iunie - 15 iunie

MUZEUL DE ISTORIE „TEODOR CINCU” TECUCI

INFORMARE

privind reluarea parţială a activităţilor cu publicul începând cu data de 10 iunie 2020

Conducerea Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci anunţă reluarea activității cu publicul ( de vizitare) cu respectarea prevederilor Ordinul nr. 2879/967/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii.

Începând cu data de 10 iunie a.c., activităţile cu publicul urmează să fie reluate gradual şi cu condiţia respectării reglementărilor generale, precum şi cu condiţia respectării unor condiţii particulare specifice instituţiei noastre muzeale. Astfel se va relua doar activitatea de vizitare a circuitului expoziţional temporar și permanent, rămânând suspendate pe mai departe celelalte tipuri de activităţi cu publicul (ştiinţifice, educaţionale, de promovare, etc.).

Chiar dacă configuraţia spaţiilor de acces şi a spaţiilor expoziţionale ne permite constituirea unui circuit unidirecţional de vizitare, în vederea respectării măsurilor legale adoptate pentru evitarea infectărilor virale, accesul publicului se va face în regim strict limitat şi controlat:

calendarul vizitelor: săptămânal în zilele de miercuri până duminică, între orele 10-18 (ultima intrare: 17:00);

sunt acceptate doar două tipuri de vizitări:

vizita individuală;

vizită în grup familial restrâns – maximum 4 persoane din aceeaşi familie;

accesul vizitatorilor în incinta muzeului se va face conform orarului (10-17:00), timpul de vizitare fiind estimat la maxim 45 minute, cu o pauză pentru dezinfecţie între orele 12:00-13:00;

intrările şi ieşirile din incinta muzeului sunt astfel corelate încât o nouă intrare nu se efectuează decât după ieşirea prealabilă din spaţiul muzeal a vizitatorului / a vizitatorilor precedenţi, astfel încât să se evite intersectarea vizitatorilor în timpul parcurgerii traseului circuitului muzeal;

Pe parcursul vizitei, vizitatorii vor fi asistaţi, îndrumaţi şi supravegheaţi de către personalul muzeului special desemnaţi în acest scop;

pe durata efectuării vizitei sale individuale, vizitatorul are asigurat acces solitar în incinta muzeului (fără a fi pus în situaţia intersectării cu vreun alt vizitator);

numărul maxim al vizitatorilor admişi simultan în circuitul muzeal expoziţional poate fi de cel mult 4 persoane – cu condiţia ca acestea să fie membri ai aceleiaşi familii;

În aceasta perioadă muzeul nu oferă servicii de ghidaj;

accesul în muzeu se face cu respectarea condiţiilor igienico–sanitare specifice prevăzute în reglementările specifice privind prevenţia infectării cu coronavirus SARS-CoV-2 :

după verificarea prealabilă a temperaturii prin termoscanare non-contact / refuzul acceptării termoscanării duce automat la interzicerea accesului în incinta muzeului;

prin dezinfecţia încălţămintei la pătrunderea în incinta muzeului;

cu dezinfectarea mâinilor la dispozitivul aflat la intrarea în muzeu;

prin obligativitatea purtării corecte a măştii pe tot parcursul prezenţei în muzeu;

prin obligativitatea păstrării distanţării fizice de cel puţin 2 metri, distanţă de separare faţă de personalul muzeului.

În paralel cu redeschiderea la public a spaţiului expoziţiilor temporare și permanente, continuăm activitatea online a instituţiei noastre, prin pagina oficială de facebook a instituției:

Informaţii viitoare privind reglementările de vizitare şi instrucţiunile de programare a vizitelor publicului vor fi transmise în timp util, în funcţie de deciziile conducerii, ale autorităţilor competente, respectiv ale forurilor superioare şi organismelor de specialitate.

Detalii

Începere:
10 iunie
Se termină:
15 iunie
Eveniment Categories:
,

Loc de întâlnire

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 36
Tecuci, Galați 805300 Romania
+ Harta Google

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *