Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul de Științele Naturii Suceava lansează proiectul educațional, „Trofee de vânătoare”

2 noiembrie, 2022 - 31 decembrie, 2022

Lansăm un nou proiect educațional, „Trofee de vânătoare”, în cadrul căruia vă invităm să cunoașteți colecția de cinegetică din cadrul Muzeului de Științele Naturii Suceava.
Ce sunt trofeele de vânătoare, cum se calculează valoarea acestora, de la ce specii provin, ce trofee se află în colecțiile Muzeului Național al Bucovinei?
Invităm elevii de clasele primare la o oră de muzeu atractivă, inedită, în care vom povesti despre toate acestea, dar le vom și vedea.
Fondul de vânătoare din zona Sucevei este reprezentat de specii de interes cinegetic cum ar fi: Cerbul Carpatin (Cerphus elaphus), Cerbul lopătar (Dama dama), Căprior (Capreolus capreolus), Porc mistreț (Sus scrofa), Capra neagră (Rupicapra rupicapra) și Ursul brun (Ursus arctos). La aceste specii vor fi prezentate date despre biotop, hrană, mod de viață și curiozități.
Trofeele, care aparțin patrimoniului Muzeului de Științele Naturii, vor fi prezentate în timpul lecției muzeale, alături de fișele de evaluare și multe alte informații interesante despre fiecare trofeu. Copiii vor putea vedea practic, cum se stabilește punctajul pentru evaluarea fiecărui tip de trofeu, măsurătorile care se fac pentru determinarea categoriei de aur, argint sau bronz.
Așteptăm clasele de elevi, doritoare să participe, să se programeze la telefon 0230 213775.
Perioada de derulare: noiembrie-decembrie 2022.

Details

Start:
2 noiembrie, 2022
End:
31 decembrie, 2022
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/114551083594483/photos/a.114579490258309/688651026184483/

Organizer

Muzeul Bucovinei
Email
https://muzeulbucovinei.ro

Venue

Muzeul de Științele Naturii din Suceava
Str. Ștefan cel Mare nr. 33
Suceava, Suceava 720003 Romania
+ Google Map