Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul Dunării de Jos vă invită la expoziția de pictură „Câmpuri Tăinuite”

19 octombrie, 2023 - 31 octombrie, 2023

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, vă invită la vernisajul expoziției de pictură

„Câmpuri Tăinuite”

Evenimentul va avea loc joi, 19 octombrie, ora 16.00 la sediul muzeului, din strada Progresul, nr. 4.

Florin Mocanu tratează spațiul pictural în termenii unor trăiri, evocate liric, cu mijloacele picturii. Culori puternice, configurând adâncimi care induc ochiului un posibil peisaj, relatează o natură ce aparține mai degrabă spațiului său interior și subconștientului, decât redefinirii unor note ale expresionismului abstract, așa cum am putea cataloga câmpurile sale dinamice. Tipul de nonfigurativ care îi este specific proiectează trăsăturile de penel și petele de culoare într-un metalimbaj în care artistul își recontextualizează datele memoriei.
Copilăria petrecută în Câmpia Bărăganului îl determină pe Florin Mocanu să creeze abstracții ritmice, transformând în permanență materia cromatică în infinite universuri modelate de luminiscențe pastelate și contraste puternice, aflate în continuă transformare și mișcare. Căderea, iluzia, registrele orizontale și ascendente, planurile redate în adâncime, axe ce vin spre noi ori se îndepărtează, evocând o tensiune permanentă, sunt susținute de o dominantă cromatică sau de o amprentă calorică, levitând sau răsfrângându-se brutal în afara spațiului limitat al compoziției. Conținătoare ale unor conglomerate de particule coloristice active și a unor trasee nuanțate după datele cromatologiei, ce par a lăsa în deplasarea lor pe pânză urmele unui timp care se scurge inevitabil, lucrările lui Florin Mocanu sunt posesoarele unor principii ordonatoare, care îi structurează fiecare imagine, creând acele câmpuri tăinuite, dincolo de care artistul se reinventează, printr-un permanent
ritual al descoperirii fațetelor nestatorniciei și a altor tărâmuri ale subconștientului. Prin tehnicile și expresia plastică directă, care impactează gestual întreaga suprafață a planului bidimensional,
discursul vizual al artistului reiterează elementele primordiale și haosul începuturilor.

Critic de artă,
Ana Amelia Dincă

Details

Start:
19 octombrie, 2023
End:
31 octombrie, 2023
Event Category:

Organizer

Muzeul Dunării de Jos
View Organizer Website

Venue

Muzeul Dunării de Jos – Călărași
Str. Progresului nr. 4
Călărași, Călărași 910079 Romania
+ Google Map
View Venue Website