- This event has passed.
Muzeul Municipiului București vă invită să participați sâmbătă, 21 septembrie 2019, ora 18.00, la conferința „Orașul subteran. București, între sacru și profan”, susținută de Dr. Theodor Ignat, Șef Birou Arheologie
21 septembrie, 2019
Muzeul Municipiului București vă invită să participați sâmbătă, 21 septembrie 2019, ora 18.00, la conferința „Orașul subteran. București, între sacru și profan”, susținută de Dr. Theodor Ignat, Șef Birou Arheologie, Muzeul Municipiului București. Evenimentul are loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151).
Vernisată pe data de 30 august 2018, expoziția „Orașul subteran. București, între sacru și profan” va mai rămâne deschisă doar până pe data de 3 noiembrie 2019.
Vino la întâlnirea cu Theodor Ignat și află cum este istoria orașului modelată într-o imagine cu trăsături aparent insolubile, dar care reprezintă o suită de treceri dinspre vechi spre nou, dinspre sacru spre profan! Vei afla și cum Bucureștiul de astăzi se oglindește în cel de ieri, un oraș ascuns și invizibil în mare parte, care devine palpabil datorită cercetărilor arheologice.
În acest fel, rolul jucat de arheologie devine precumpănitor pentru reconstituirea unor perioade urbane din trecut. Orașul subteran păstrează ruinele de sub betoane și asfalt. Pentru puțin timp, când ele sunt cercetate de arheologi, istoria subterană poate fi înțeleasă și se conturează concret sub ochii noștri.
Bucureștiul este un oraș eterogen, orașul vechi supraviețuind secvențial în zona sa centrală unde se afla Vechiul Târg cu principalele sale mahalale. Părți din trama stradală, fragmente de ziduri medievale sau moderne recompun împreună cu monumentele încă în picioare, un iz și un farmec aparte, atmosferă efervescentă a vechiului oraș.
Ulterior, expoziția care include suport vizual (planuri, desene, reconstituiri) se va revela vizitatorului altfel, mult mai înțelept, oferindu-i acestuia posibilitatea de a înțelege evoluția țesutului urban al Capitalei, iar artefactele expuse îl vor transpune în viața de zi cu zi a bucureșteanului de altădată, de la omul de rând la membrii clerului și ai elitei.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul este parte a programului „Zilele Bucureştiului”, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti.