Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul Municipiului București și Asociația Artelier D invită școlile la atelierul interactiv COMOARA ROMANĂ, de la Muzeul George Severeanu

24 martie, 2022 - 31 mai, 2022

Muzeul Municipiului București și Asociația Artelier D invită școlile la atelierul interactiv COMOARA ROMANĂ, de la Muzeul George Severeanu (str Henri Coandă nr.1, zona Piața Romană), care propune școlarilor o călătorie în Roma antică prin intermediul unor artefacte unice, aflate în colecția muzeului.
Descoperim monede, bijuterii și vase și reconstituim o zi din viața locuitorilor. Ultima parte a atelierului este dedicată creativității prin desen și scris.
Cine erau romanii care foloseau banii, vasele de sticlă, bijuteriile? Erau bogați, erau săraci? Cum trăiau, cu ce se ocupau? Cum arăta o zi din viața lor? Prin ce se deosebesc de noi? Și noi avem bani, vase de sticlă și bijuterii, oare semănăm cu ei?
Explorăm Comoara romană sub forma unui colier de geme vechi de 2000 de ani.
Atelierul „Comoara romană” face parte din programul MITURI ȘI INVENȚII ANTICE, care își propune familiarizarea copiilor cu lumea ideilor și a ocupațiilor în perioada veche. Pe parcursul unei serii de 4 ateliere, explorăm care sunt legăturile noastre cu oamenii care au trăit cu 2000 de ani înainte, în Roma, Grecia, Egipt și Dacia.
Conținutul educativ-creativ este precedat de o vizită ghidată.
Cadrele didactice interesate sunt rugate să facă rezervări cu minim o săptămână înainte de data vizitei, la adresa artelierdproiecte2012@gmail.com.
Programul se adresează grupurilor de școlari peste 6 ani, cu un număr maxim/atelier de 15 copii.
Durata: 90 minute.
Taxa: 35 lei.

Details

Start:
24 martie, 2022
End:
31 mai, 2022
Event Category:

Organizers

Muzeul Municipiului București
Artelier D, Proiecte pentru copii

Venue

Muzeul George Severeanu – Muzeul Municipiului București
Str. Henry Coandă nr. 26, sector 1
București, București 010668 Romania
+ Google Map
View Venue Website