Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să participați la evenimentele în aer liber pe care le organizează în 31 iulie și 7 august 2021, în cadrul proiectului inițiat de Primăria Municipiului București, Străzi deschise.

31 iulie, 2021

Sâmbătă, 31 iulie 2021, ora 10.00
Străzi deschise | MNLR

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să participați la evenimentele în aer liber pe care le organizează în 31 iulie și 7 august 2021, în cadrul proiectului inițiat de Primăria Municipiului București, Străzi deschise.

Alături de expoziții de portrete ale scriitorilor români realizate de caricaturistul Cik Damadian, precum și ale autorilor avangardiști, v-am pregătit câteva spații interactive pentru toate vârstele, precum și prezentări interactive ale sediului muzeului din Strada Nicolae Crețulescu 8.

Programul evenimentelor:

Sâmbătă, 31 iulie 2021, 10.00-18.00
Calea Victoriei 110
Expoziție: Portrete de scriitori – Cik Damadian

Hacik (Cik) Damadian s-a născut în 6 august 1919, la Constanţa, într-o familie de armeni. A studiat la Liceul Micea cel Bătrân, la Colegiul Armenesc Murat- Raphael, din Italia și la Academia de Belle Arte din Roma. După întoarcerea în România, lucrează la revistele Rampa şi România Liberă, precum și în cadrul Institutului Cinematografic. Prima sa expoziție personală are loc în 1942. Expune la București, Buenos Aires, iar lucrările sale se regăsesc în colecțiile importantelor instituții din București: Muzeul de Artă al României, Muzeul Literaturii Române, Academia Română, Biblioteca Centrală de Stat, dar și în colecții particulare din Anglia, Armenia, Franța, Germania, Italia, Suedia.

Vă invităm să faceți cunoștință cu portretele realizate de Cik Damadian, care îi înfățișează pe scriitorii români în viziunea sa unică, surprinzând detalii, atitudini și expresii ale acestora.

Sâmbătă, 31 iulie 2021, 10.00-14.00
· Emoții & culori. Atelierele Thomasinei – atelier de educație muzeală pentru copii
· Spații interactive – șotronul cuvintelor, atelier DADA, geometrii poetice
· Muzeobuz – prezentarea site-ului, a platformei multimedia culturaindirect.ro, a aplicației MNLR, a audioghidurilor.

***
Sâmbătă, 7 august 2021, 10.00-18.00
Calea Victoriei 88

Expoziție Avangarda românească – Avangardă europeană

Cele 17 panouri vă invită să explorați invențiile plastice și verbale ale celor mai reprezentativi artiști (Marcel Iancu, Victor Brauner) și scriitori ai avangardei românești (Tristan Tzara, Gherasim Luca, Sașa Pană, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Gellu Naum, Benjamin Fondane și Urmuz), spirite libere și originale, care au extins expresivitatea artistică și care au contribuit, alături de alte mari nume ale spațiului european, la schimbarea majoră a evoluției artistice a secolului XX.

Sâmbătă, 7 august 2021, 10.00-14.00
Calea Victoriei 88
· Atelierele Thomasinei
Poeme DADA. Atelier de educație muzeală pentru copii
· Spații interactive – șotronul cuvintelor, geometrii poetice
· Muzeobuz – prezentarea site-ului, a platformei multimedia culturaindirect.ro, a aplicației MNLR, a audioghidurilor

Details

Date:
31 iulie, 2021
Event Categories:
, ,

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – București
View Organizer Website