Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” impreuna cu MuseArt Academy organizeaza atelierul de colinde „Muzica lui Mos Craciun”

8 decembrie, 2018

Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” impreuna cu MuseArt Academy organizeaza atelierul de colinde „Muzica lui Mos Craciun”, care va avea loc in data de 8 decembrie, incepand cu ora 12.00, in Sala Victor Ion Popa. Atelierul de colinde face parte din seria de ateliere educative “Satul spiridusilor” propuse de Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” in perioada 17 noiembrie – 18 decembrie.

Atelierul va fi sustinut echipa MuseArt Academy, formata din pianista Sinziana Mircea, soprana Amalia Lazarciuc, chitarista Raisa Mihai si violonistul Marius Nitu.

Prin aceste evenimente, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” isi propune sa aduca in atentia publicului de toate varstele capodopere ale muzicii clasice, impletite cu colinde traditionale, intr-o atmosfera de sarbatoare autentic romaneasca. Astfel, copiii vor putea “colinda” alaturi de echipa MuseArt Academy, descoperind magia muzicii si a instrumentelor muzicale. Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” sprijina in acest fel formarea noilor generatii in spiritul aprecierii valorilor culturale din patrimoniul national si universal.

Prezentare muzicieni

Pianista Sinziana Mircea a concertat pe scene precum Carnegie Hall, Tokyo Metropolitan Theater, St Martin-in-the-Fields, Sala Radio, Ateneul Roman. In anul 2017 a devenit Young Steinway Artist si a cantat alaturi de Alexandru Tomescu si Omar Massa in cadrul Turneului Stradivarius. Discul sau de debut “Nihil Sine Deo” a fost premiat de catre Radio Romania Muzical in cadrul competitiei “Discul de muzica clasica al anului 2016”.

Soprana Amalia Lazarciuc este absolventa a Universitatii de Muzica din Bucuresti, sectia canto. A concertat pe scene din tara precum Ateneul Roman, Filarmonica de Stat din Sibiu si in strainatate, iar in anul 2017 a debutat pe scena operei de stat din Stara Zagora, Bulgaria. In prezent este membra a ansamblului vocal Canticum Bucharest, alaturi de care sustine numeroase concerte in tara.

Raisa Mihai studiaza chitara clasica la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti. A obtinut numeroase premii la concursuri nationale si internationale, cele mai recente fiind Premiul II la Transilvania International Guitar Festival si Premiul I la Montenegro International Guitar Competition, categoria Duo. Raisa este invitata in mod constant sa sustina recitaluri in cadrul festivalurilor de chitara din Romania si strainatate. Raisa are o personalitate complexa, fiind pasionata si de teatru.

Marius Nitu a absolvit cursurile de licenta (vioara) si cele de masterat (viola) la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti. Marius a sustinut turnee nationale si internationale ca membru al Orchestrei Romane de Tineret iar incepand din anul 2016 este si membru al Orchestrei Simfonice „Paul Constantinescu” din Ploiesti. In 2018 a sustinut concerte ca membru al Orchestrei Romane de Tineret in Romania (Ateneul Roman), Liban, Germania si Italia, precum si concerte ca membru al Kameratei Stradivarius Orchestra in Romania, Spania si Portugalia.

–––––––-
Despre MuseArt Academy

MuseArt Academy ofera cursuri de pian, canto, vioara, viola, chitara si educatie muzicala. Instructorii MUSEART ACADEMY sunt tineri muzicieni profesionisti, cu studii de specialitate si cariere de concertisti desfasurate in tara si in strainatate. MuseArt Academy este fondata si coordonata de pianista Sinziana Mircea, absolventa a Universitatii de Muzica si Dans din Köln, Germania (Bachelor) si Guildhall School of Music and Drama din Londra (Master in Performance of Music). Sinziana este de asemenea absolventa programului de masterat in domeniul managementului institutiilor de arta din cadrul SDA Bocconi Business School, Milano.

Mai multe informatii pe site-ul www.museart-academy.com

Details

Date:
8 decembrie, 2018
Event Category:

Organizers

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – București
MuseArt Academy

Venue

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – București
Şos. Kiseleff nr. 28 - 30
București, București 011347 Romania
+ Google Map
View Venue Website