Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul Național de Artă al României vă invită cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși, din data de 19 februarie 2023, la o serie de activități destinate atât persoanelor adulte, cât și copiilor.

19 februarie, 2023

Muzeul Național de Artă al României vă invită cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși, din data de 19 februarie 2023, la o serie de activități destinate atât persoanelor adulte, cât și copiilor.

Publicul adult este invitat la un tur ghidat al operelor lui Brâncuși aflate în Galeria de Artă Românească Modernă a MNAR, susținut de Miruna Moraru, muzeograf în cadrul Secției de Artă Românească Modernă. Lucrări precum, Somnul, Danaida, Macheta pilonului Porţii Sărutului, Scaun, Cap de copil, Supliciul, Prometeu sau Rugăciunea vor fi prezentate și contextualizate în cadrul întregii opere brâncușiene.

Copiii între 8 și 14 ani sunt invitați să pătrundă în universul operei brâncușiene prin intermediul jocului, al simțurilor și al experienței directe în cadrul deosebit al atelierului „Pasărea ascunsă în piatră”. Aceștia vor vizita operele originale ale lui Brâncuși în sala dedicată din Galeria de Artă Românească Modernă, apoi vor fi însoțiți în atelierul vizual-tactil dedicat lui Brâncuși al MNAR unde vor avea ocazia să lucreze cu materiale nobile precum piatra, lemnul și bronzul, și cu instrumente importante folosite de Brâncuși, precum dalta, pila sau piatra de ascuțit.

Spațiul-atelier „Pasărea ascunsă în piatră” a fost conceput si realizat de către specialiștii în educație ai Muzeului Național de Artă Modernă – Centrul Georges Pompidou din Paris și donat în 2007 Muzeului Național de Artă al României. MNAR este deținătorul celei mai mari colecții de opere ale lui Constantin Brâncuși din România.

PROGRAM 19 Februarie 2023

ora 11:00 Atelier „Pasărea ascunsă în piatra” copii 8 – 12 ani

ora 14:00 Atelier „Pasărea ascunsă în piatra” copii 10 – 14 ani

ora 16:00 Tur ghidat în Sala Brâncuși din Galeria Națională, susținut de Miruna Moraru, muzeograf Secția Artă Românească Modernă.

 

Participarea la atelierele pentru copii se face cu înscriere prealabilă la adresa educatie@art.museum.ro. Preț atelier : 35 lei/copil. Intrarea se face prin Galeria Națională, Calea Victoriei nr. 49-53. Ateliere susținute de Ioana Ciuștea.

Participarea la turul ghidat se va face în baza biletului de intrare la Galeria Națională și în limita a 30 persoane. Preț bilet intrare : 24 lei la care se aplică reduceri și gratuități ; ghidaj gratuit.

 

Details

Date:
19 februarie, 2023
Event Category:

Organizer

Muzeul Național de Artă al României – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național de Artă al României – București
Calea Victoriei 49-53, București 010063
București, București 010063 Romania
+ Google Map
View Venue Website