Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Muzeul Satului Baia Mare organizează miercuri 31 august, începând cu ora 17.00, în parteneriat cu Teatrul Ararat, un eveniment cultural unic, cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române.

31 august, 2022

Muzeul Satului Baia Mare organizează miercuri 31 august, începând cu ora 17.00, în parteneriat cu Teatrul Ararat, un eveniment cultural unic, cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române.
Evenimentul va cuprinde lansarea broșurii „Pe urmele Luceafărului – 172 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, 17 zile, 17 orașe, 17 spectacole, ediția I – 4 zile, 4 orașe, 4 spectacole”, luând cuvântul mai mulți profesori de limba română, dintre care îi amintim pe Cornel Munteanu, Valentina Todoran, Mihaela Popan, Nadia Roman, Anca Robotin, profesori care au ajutat la crearea acestei broșuri.
În cea de-a doua parte a evenimentului va avea loc recitalul de poezie eminesciană – un rezumat al spectacolului „Pe mine, mie…redă-mă” de Claudiu Pintican, spectacol care a stat la baza nașterii acestei reviste, în urma turneului național pe care Teatrul Ararat l-a realizat la începutul acestui an, cu sprijinul Ministerului Culturii.
Intrarea este liberă.

Detalii

Dată:
31 august, 2022
Categorii Eveniment:
, ,
Site web:
https://www.facebook.com/events/1409104452908064/?ref=newsfeed

Organizator

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare
Str. Dealul Florilor nr. 1
Baia Mare, Maramureș 430165 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare