Loading Events
 
 
  • This event has passed.

Obiectul lunii noiembrie 2019 la Muzeul Banatului Montan – Obrăzar de coif descoperit la Vărădia – Chilii

Parte importantă a armurii, coiful sau casca reprezenta pentru soldatul roman protecția pentru zona capului, a cefei și a gâtului. Bogat împodobite sau dimpotrivă cazone, coifurile romane reflectau arma, gradul sau chiar starea social și economică a individului, motiv pentru care regăsim în cadrul lor coifuri folosite în luptă sau coifuri folosite pentru parade, sau chiar coifuri folosite în luptele dintre gladiatori. De-a lungul timpului protecția pentru corp a evoluat în forme mai eficiente și mai complicate, care să țină pasul cu armele folosite în luptă sau chiar cu moda. Numit galea sau cassis de către romani, el cunoaște o evoluție tipologică și cronologică, însă în același timp este o piesă de echipament militar, standardizată, executat fiind într-o fabrica- atelier militar specializat. În timpul marșului, dacă situația nu impunea purtarea ei, casca se putea atârna pe umăr sau de restul bagajului unui soldat, aceasta făcând parte din echipamentul obligatoriu și standardizat al acestuia. Elementele de decor, cum sunt creasta din pene sau păr de animal- în special de cal, adaosuri de pietre prețioase sau geme de sticlă, serveau la individualizarea și semnalarea purtătorului, în special a rangului avut de acesta în cadrul armatei.

De-a lungul timpului, numeroase astfel de piese au fost descoperite pe tot teritoriul Imperiului Roman. Unele dintre acestea sunt aproape complete, din altele însă s-au păstrat doar câteva fragmente. Cele mai frumoase și mai complete exemplare au fost descoperite la Berkasovo, Lech, Mainz,

Theilenhofen sau Ribchester. În România, coifuri de perioadă romană și într-o stare de conservare foarte bună- fiind aproape complete, au fost descoperite la Berzovia, Bumbești- Jiu sau Durostorum (Ostrov).

Căștile folosite în primele două secole de existență ale Imperiul Roman, sunt în cele mai multe cazuri cele de tip Haguenau și Weissenau. În epoca imperială, coifurile puteau avea chiar o apărătoare de față, numită mască, care proteja toată fața celui care o purta. Astfel de măști au fost descoperite pe teritoriul României la Carsium, Romula, Feldioara, Cincșor, Bologa, etc.

În jurul anului 100 d.Chr. armamentul legionarului eraalcătuit din: două suliţe, sabia scurtă numită gladius, pumnalul -pugio-, coiful, armura din benzi de fier – lorica segmentata – sau zale – lorica hamata –, scutul dreptunghiular. Soldaţii auxiliari aveau în dotare un armament mai simplificat, uneori diferit în detalii: sabia mai uşoară, de obicei mai lungă, numită spatha, armura din solzi – lorica squamata –, scutul oval. Desigur că unităţile specializate aveau arme diferite: arcaşii – arcuri şi săgeţi –, călăreţii – suliţe scurte pentru aruncat. Mai existau şi maşini de aruncat proiectile la distanţă: baliste, catapulte.

Între numeroasele elemente de echipament militar, regăsim astfel și coifurile. Acesta este format dintr-o parte fixă care proteja capul și ceafa- calota, alături de părți mobile pentru protecția feței sau doar a obrajilor și a maxilarului, articulate prin balamale, precum și bare de protecție- doar pentru unele exemplare.

În colecția Muzeului Banatului Montan din Reșița se află un obrăzar de coif, piesă descoperită cu ocazia cercetărilor întreprinse la castrul roman de la Vărădia- Chilii. Este vorba despre obrăzarul stâng al unui coif de cavalerie, confecționat prin batere, tăiere și perforare, dintr-o placă de bronz de 1 mm grosime. Forma acestuia este caracteristică obrăzarelor de coif romane, înalte şi late cu proeminenţe pentru apărarea bărbiei şi a pometelui. Dimensiunile piesei sunt: L = 18,2 cm; l = 11,5 cm. Obrăzarul este uşor arcuit pentru a se plia pe forma feței, având suprafaţa lisă, cu excepţia unui chenar în relief, dispus paralel cu marginea piesei. În chenar se încadrează reprezentarea în relief a pavilionului urechii, motiv care permite atribuirea obrăzarului nostru unui coif de cavalerie. Ataşarea la coif se făcea prin intermediul unei balamale aflată în partea superioară, obţinută prin plierea a două limbi peste o tijă subţire. La partea inferioară, în centrul proeminenţei pentru apărarea bărbiei, există un orificiu cu diametru de 3 mm, în care cel mai probabil, a fost introdus un nit care fixa o fâşie de tablă la al cărei capăt se afla un inel ce servea pentru prinderea cureluşelor cu care se lega obrăzarul sub bărbie.

O analogie bună pentru coiful descoperit la Vărădia- Chilii o reprezintă coiful de la Witcham Gravel, aflat în prezent în colecția British Museum. Datorită tipologiei în care acesta se încadrează, dar și al contextului în care a fost descoperit, coiful de la Vărădia- Chilii se încadrează cronologic în perioada de început a stăpânirii romane în Dacia, mai precis, la începutul secolului al II-lea.

Coif pentru trupele de cavalerie, descoperit la Witcham Gravel, Cambridgeshire, datat în epocă romană (sec. I AD.). Artefactul se păstrează la British Museum, nr. inv. 1891,1117.1 (www.britishmuseum.org)

Bibliografie:

O. Bozu, Catalogul pieselor romane și daco-romane din colecțiile Muzeului Banatului Montan, 2008, fig. 425.

Petculescu L., Armamentul roman din Dacia la începutul sec. II d. Chr., în Dacia Augusti Provincia. Crearea provinciei, București, 2006, 441, 458

Details

Start:
20 November, 2019
End:
30 November, 2019
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Banatului Montan Reșița
View Organizer Website

Venue

Muzeul Banatului Montan Reșița
Bd. Republicii nr. 10-12
Reșița, Caraș-Severin 320151 Romania
+ Google Map
View Venue Website

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *