Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Online: Sempre Vivaldi, 21 martie 2021, concert cu repertoriu integral Vivaldi

21 martie, 2021

Atunci când ne gândim la „muzica veche”, adică muzica acelei epoci care ne poartă în timp spre detalii, rafinament și bun gust, ne vin imediat în minte nume precum Bach, Haendel, Corelli sau Vivaldi. Adeseori am fost întrebați „de ce?” nu programăm mai mult sau „când?” vom prezenta un concert cu repertoriu integral Vivaldi? N-am avut niciodată un răspuns; sau poate nu ne gândiserăm suficient la el. În 2021, însă, adică anul comemorării a 280 de ani de la moartea sa, ne-am gândit să-i dedicăm lui Vivaldi sărbătorirea „Zilei Europene a Muzicii Vechi”, de pe 21 martie.
Când spunem „Vivaldi”, cei mai mulți dintre noi se gândesc la „Anotimpuri” – cele patru concerte pentru vioară și ansamblu orchestral de cordari pe care aproape toată lumea le cunoaște. Iar cum epoca Barocului muzical european coincide cu o puternică înflorire culturală, în general, putem observa cum simpla curgere a timpului a reprezentat o importantă temă de inspirație pentru muzicieni, artiști plastici sau renumiți oameni de știință. Este suficient să ne gândim la „Anotimpurile” pictorilor Giuseppe Arcimboldo și Nicolas Poussin, din colecția Muzeului Luvru sau la „Anotimpurile” lui Pieter Brueghel cel Tânăr, aflate la Muzeul Național de Artă al României și deja ne putem face o imagine despre cât de importante sunt aceste lucrări în contextul patrimoniului artistic universal. Și apoi, facem un exercițiu de imaginație, corelând aceste imagini cu muzica lui Vivaldi și percepem astfel, doar o mică parte din inestimabila valoare a ceea ce au însemnat secolele XVI – XVIII în evoluția omenirii.
Din scrierile vremii, au supraviețuit despre Vivaldi diverse păreri ale celor care l-au cunoscut personal. Se spune că era renumit pentru vanitatea de care dădea dovadă și chiar pentru disprețul manifestat față de ceilalți. Scriitorul și omul de știință francez Charles de Brosses, care l-a întâlnit personal, menționează într-una din lucrările sale că Vivaldi spunea adesea despre el însuși că ar fi fost capabil să compună un concert integral într-un timp mult mai scurt decât cel necesar copierii lui. Guido Bentivoglio – unul dintre protectorii compozitorului – amintea cu amuzament că, într-o corespondență către el, datând din 1739, Vivaldi susținea că deja compusese 94 de opere desi doar în jur de 50 sunt cunoscute până în ziua de azi. Poate cel mai dur critic al său a fost chiar Carlo Goldoni care își susținea ferm afirmația: „un excellent joueur de violon et un compositeur médiocre”. Firește, ei, cei de atunci l-au cunoscut mai bine; noi, cei de acum, doar ni-l putem imagina așa cum a fost dar cu certitudine ne cucerește prin originalitatea compozițiilor sale.
Antonio Vivaldi este poate unul dintre cei mai cunoscuți compozitori „programatici” ai epocii sale. Desigur, nu putem discuta încă despre „programatism muzical” (adică muzica instrumentală cu program, cu caracter descriptiv) pînă în secolul al XIX-lea. Vivaldi, însă, se alătură acelor compozitori precum cei din școala barocă muzicală franceză, de exemplu, care „adoptaseră” considerabil piesele de caracter și ale căror creații se bazau majoritar pe înfățișarea prin intermediul muzicii a unor persoane de vază din epoca respectivă, pe evocarea caracterelor umane sau ilustrarea multitudinii de aspecte regăsite în natură. Ultima dintre aceste categorii poate fi considerată unul dintre „subiectele” favorite ale lui Vivaldi, expuse inclusiv în cadrul acestui concert.
Exceptând „Anotimpurile” care au clar un caracter descriptiv, în creația lui Vivaldi întâlnim lucrări ce poartă titluri precum „La Tempesta di Mare”, „Il Gardellino” ce fac trimiteri directe la aspecte ale naturii sau „L’ottavina”, „L’inquietudine” cu referiri la anumite metode de compoziție și interpretare sau la afectul unei anumite lucrări muzicale. Programatică sau nu, muzica lui Vivaldi impresionează nu doar prin originalitatea metodelor de compoziție și prin contrastele majore create, ci și prin aspectul cantitativ. Se pare că ar fi avut dreptate atunci când susținea că poate compune mai repede decât ar putea cineva copia același text muzical. Doar creația concertistică pentru instrument solo și acompaniament de cordari cuprinde, în mare, 350 de concerte dintre care 230 sunt dedicate viorii – instrumentul preferat, se pare. O parte importantă a creației sale o reprezintă și concertele pentru ansamblu de cordari, fără solist, cunoscute de noi sub denumirea de „concerti grossi”. Caracteristice în special școlii muzicale baroce italiene, acest gen de lucrări muzicale se bazează pe dialogul permanent între soli și ripieni / tutti și a fost abordat de compozitori precum Archangelo Corelli, Francesco Geminiani și Johann Sebastian Bach – acesta din urmă în special în cazul Concertelor Brandenburgice.
Vivaldi era prin excelență un foarte abil și îndrăzneț orchestrator, aspect ce reiese, în primul rând din maniera originală de construcție a frazelor muzicale, atât din perspectivă melodică cât și pe plan armonic. Vivaldi a fost, de asemenea, un inovator, putem spune, al mijloacelor de expresie, în special în cazul viorii. A acordat o foarte mare atenție articulărilor diferențiate, utilizării unor procedee precum pizzicato, multe tipuri de arpegiato, folosirea surdinei toate acestea contribuind la crearea unor efecte cromatice multiple, uneori extreme. Se pare că Vivaldi a fost și unul dintre puținii compozitori din epoca Barocului muzical european care a exploatat efectele create de o dinamică diferențiată, anticipând astfel stilul clasic timpuriu.
Mai puțin cunoscută în afara Italiei, comparativ cu muzica sa instrumentală, creația vocală a lui Antonio Vivaldi se referă majoritar la genul de operă dar și la o consistentă listă de lucrări din categoria celor religioase. Regăsim așadar la Vivaldi lucrări vocal – instrumentale cu soliști, cor și orchestră dar și numeroase lucrări de tip solistic, denumite motete. În cadrul acestora din urmă, în mod special, se pot observa influențele stilului său operistic dar multe dintre acestea poartă amprenta așa numitului „stile osservato” (stilul strict, caracteristic mai mult lucrărilor religioase). Denis Arnold, unul dintre muzicologii cu o colaborare esențială la editarea New Oxford Companion to Music (1983), afirma despre motetele lui Vivaldi că sunt adevărate „concerte pentru voce”. Acest fapt poate fi ușor sesizat, inclusiv în cazul motetului „In turbato mare irato” prezentat în cadrul acestui concert. El conține numeroase pasaje de virtuozitate, secțiuni contrastante în cadrul părților, momente care reclamă rezolvări de tipul cadențelor, toate acestea necesitând asimilarea, de către solistul vocal, a problemelor referitoare la stilul vocal baroc italian, în general, și cel vivaldian, în particular dar și o bună stăpânire și abilitate în rezolvarea momentelor bazate pe tehnica improvizației.
Creația instrumentală și vocal-instrumentală a lui Antonio Vivaldi a reprezentat un moment esențial pentru evoluția școlii italiene de compoziție. Mai mult decât atât, manierele sale de construcție și expresie muzicală, în special în cazul concertelor instrumentale, a fost adoptată cu entuziasm în Europa, în mod particular în Franța. Pentru faptul că părțile componente ale concertelor sale permiteau o largă paletă de abordări de tip formal, Vivaldi poate fi considerat cel mai important precursor al lui Sammartini sau al fiilor lui Johann Sebastian Bach în evoluția simfoniei caracteristice perioadei Clasicismului muzical. În același timp, Vivaldi este cel care a anticipat din plin caracteristicile Romantismului muzical, în special prin accentul pe care l-a plasat majoritar pe mijloacele de expresie muzicală și poate mai puțin pe atenția la detalii.
Pentru acest concert, am ales o formulă orchestrală restrânsă, asemănătoare mai degrabă unei formule camerale ceva mai consistente. Este vorba de șase instrumentiști și o voce de sopran, distribuția fiind alcătuită dintr-un singur muzician pentru fiecare „partidă instrumentală”. Acest tip de distribuție era adesea întâlnit și în epocă fiind adesea dictat de rațiuni practice legate de un număr restrâns de muzicieni sau de adaptarea la un spațiu de concert mai mic. În încercarea de a recrea atmosfera saloanelor muzicale de atunci, am apelat și la un spațiu de concert care să amintească, măcar puțin, de fascinanta lume a reședințelor burgheze și de parfumul serilor de studiu muzical sau de concert ale vremurilor de demult.
(Text de prezentare: Raluca Enea)
În program:
Antonio Vivaldi (1678 – 1741)
• Overture L’Olimpiade, RV 725 – Allegro
• Concerto „La Tempesta di mare”, RV 253, pentru vioară și orchestră de coarde
Allegro – Largo – Presto
(solo Rafael Butaru)
• Concerto Grosso, RV 157, pentru orchestră de coarde
Allegro – Largo – Allegro
• Sonata „La Follia”, RV 63, pentru două viori și basso continuo
• Concerto VI din”L’Estro Armonico”, RV 365, pentru vioară și orchestră de coarde
Allegro – Largo – Presto
(solo Mircea Ionescu)
• Motet „In turbato mare irato”, RV 627, pentru soprană și orchestră de coarde
Aria – Recitativ – Aria – Alleluia
(solo Cristina Vasilache)
Interpretează:
Cristina Vasilache – sopran
Mircea Ionescu / Rafael Butaru – viori
Dávid Csibi – violă
Lázár Zsombor – violoncel
István Csata – contrabas
Raluca Enea – clavecin
Cristina Vasilache
Soprana Cristina Vasilache a început studiul muzicii la varsta de 7 ani la Liceul de Arta „Margareta Sterian” din Buzău. După absolvirea liceului, a urmat studiile de licența și Master în interpretare muzicală (canto clasic) la Unversitatea Națională de Muzică din Bucuresti (clasa prof. Claudia Codreanu).
Pe parcursul acestor ani, a devenit o prezență activă pe scenele de operă și de concert ale țării. A fost aplaudată pe scene precum Opera Română din Brașov, Filarmonica de stat din Sibiu, Filarmonica „Ion Dumitrescu” (Rm. Vâlcea), Ateneul Popular „M.G. Pastia” (Focșani), Ateneul „Nicolae Bălănescu” (Giurgiu), Muzeul Național „George Enescu” (București) Palatul Suțu (București), Castelul Peleș (Sinaia), Ateneul Român (București) și altele.
În numeroasele spectacole și recitaluri a abordat un repertoriu variat, de la roluri de comedie (Ciesca din opera Gianni Schicchi de Puccini), la roluri lirice (Musseta din La Boheme – Puccini, Donna Elvira – Don Giovanni si Fiordiligi – Cosi fan tutte de Mozart), apoi la roluri de operetă (Bertha din Lăsați-mă să cânt – Gherase Dendrino) în paralel cu apariții în concerte de oratoriu (J.S. Bach, C. Frank, A. Lloyd Webber, W.A. Mozart și alții) dar și în recitaluri de lieduri.
Ultimul premiu castigat este la Concursul National de Lied Romanesc din 2016 (Premiul al III-lea), iar în 2018 și-a făcut debutul la Opera Națională din București în cadrul Studioului de Operă cu rolul Doamna 1 din Flautul fermecat de W.A. Mozart. În prezent este angajată ca artist liric la Filarmonica „George Enescu” din București.
Mircea Ionescu
Mircea Ionescu este absolvent al Liceului de Artă G.Enescu și al Universității Naționale de Muzică București, secția Pedagogie muzicală promoția 1997. În 2003 a frecventat cursurile de vioară barocă din Karlsruhe sub îndrumarea lui Anton Steck.
Și-a început activitatea ca profesor de vioară iar din 1999 devine artist liric al Corului Filarmonicii G.Enescu, funcție deținută până în prezent. Din 2003 până în 2009 a ocupat funcția de manager muzical al Bisericii Lutherane din București, unde a realizat stagiunea muzicală de concerte instrumentale si vocal-simfonice. A colaborat cu violonistul Mihail Ghiga și ansamblul Collegio Stravagante din București la realizarea mai multor opere baroce precum „Deceballo”, „Pyram & Thisbe”, „Dido&Aeneas”, lucrări prezentate în cadrul stagiunii Operei Naționale din București.
Din 2009 devine membru al orchestrei baroce Balkan Baroque Band, orchestră înființată de Jean-Christophe Frisch; împreună cu acest ansamblu a susținut concerte în special în Franța dar și la Salonic, Atena, Sofia și București. În 2012, împreună cu BBB și Jean-Luc Larguier s-a alăturat proiectului artistic Wu-Wei pe muzica Anotimpurilor lui Vivaldi, proiect desfășurat pe parcursul a doi ani, cu peste 100 de reprezentații în toate orașele importante din Franța, în Olanda și Elveția. A participat de asemnea la înregistrarea CD-ului cu aceeași muzică a lui Vivaldi, în Paris. În țară participă la diverse festivaluri baroce precum București, Sibiu, Brașov și Miercurea Ciuc unde evoluează anual sub îndrumarea violonistei Ulrike Titze. A colaborat cu violonistul Adrian Butterfield la punerea în scenă a operei lui Cavalieri „Rappresentatione di anima e di corpo” și a operei „Fairy Queen” a lui G.F. Haendel. A colaborat cu Corul de copii al Radiodifuziunii la realizarea spectacolelor de muzica barocă „Esther” și „Stabat mater” de Pergolesi. Alături de Collegio Stravagante și membri ai Corului Filarmonicii G.Enescu a realizat opera „Dido & Aeneas” de H.Purcell. Ca violonist al orchestrei Balkan Baroque Band susține anual concerte cu muzică barocă pe scena Ateneului Român.
Rafael Butaru
Violonistul Rafael Butaru este licențiat al Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. A participat la cursuri de măiestrie precum cursul de orchestră și vioară susținute de Adam Fischer și membrii ai Orchestrei Filarmonicii din Viena, cursuri de muzică veche și perfecționare instrumentală susținute de Dieter Weitz și Cristoph Wyneken, cursurile internaționale de muzică de cameră susținute de Chilingirian și Amadeus Quartet în Londra, Stefan Metz-Orlando Quartet și Devich Sandor-Bartok Quartet. Este câștigător a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale.
În prezent este concertmaestru al Filarmonicii „George Enescu” (București) și al orchestrei Operei Naționale București.
Activitatea sa solistică include concerte susținute în cadrul stagiunii Radiodifuziunii Române cu Orchestra Națională Radio si Orchestra de Cameră, cu Orchestra Română de Tineret, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, Festivalul Internațional Sergiu Celibidache, Festivalul Enescu și muzica lumii, Young Euro Classic, TIFF, Festivalul Internațional de muzică de cameră SoNoRo și numeroase concerte în stagiunile filarmonicilor din țară. Este membru al „Ludens Piano Trio” și al ansamblului de muzică veche „I Ludici” alături de care concertează frecvent în cadrul festivalului Sonoro, Vara Magică, Enescu și Muzica lumii.
Dávid Csibi
Dávid Csibi (n. 1996) a absolvit Academia de Muzică „Gh. Dima” în clasa profesorilor Melinda Béres şi Răsvan Dumitru.
Interesul său pentru muzica de cameră a condus la colaborări cu diferite ansambluri, precum: Cvartetul Obermann, Quarto d’Oro, Trionfale, Baroque Ensemble Transylvania, Concerto Spiralis, Baroc pur şi Simplu, Ensemble Stradivaria – Daniel Cuiller etc.
A frecventat cursurile de măiestrie ale lui Stefan Metz, Kati Debretzeni, Jerry Horner, Anton Steck, Adelina Oprean, Cvartetul Arcadia, Margaret Faultless etc.
A susţinut numeroase concerte atât în ţară, cât şi în străinătate (Germania, Franţa, Italia, Belgia, Anglia, Estonia, Letonia, Ungaria, Bulgaria). În 2018 a fost selectat în Orchestra Barocă a Uniunii Europene (EUBO), unde a participat în proiecte dirijate de Amandine Beyer şi Lars Ulrik Mortensen.
În 2019 cântă ca solist alături de orchestra „Transylvania Galante”. În 2020 este bursier SoNoRo Interferenţe ca violist. În prezent este violonist al cvartetului Intono.
Lázár Zsombor
Lázár Zsombor s-a născut în1985 în Miercurea Ciuc. A studiat violoncel la Liceul de Arte ”Nagy István” din orașul său natal apoi la Universitatea ”Transilvania” din Brașov, la clasa profesorilor Răzvan Suma și Anton Niculescu. A urmat cursurile de master ale West Chester University (SUA), la clasa lui Ovidiu Marinescu.
Alături de violoncelul modern, Lázár s-a perfecționat și în interpretarea pe violoncel baroc urmând cursurile de măiestrie ale Universității de Vară organizate în cadrul Festivalului Muzicii Vechi din Miercurea Ciuc. Aici a avut ocazia de a lucre cu Ulrike Titze sau Ilse Herbert.
Este membru al mai multor formații din România sau din străinătate, între care ansamblul de muzică veche Codex, Orchestra de Cameră Ciuc, Balkan Baroque Band, Evilági Group, alături de care a concertat în Ungaria, Franța, Italia, Portugalia, Slovenia, Spania, Grecia, Slovacia, SUA, etc.
În prezent este profesor de violoncel la Liceul de Arte ”Nagy István” din Miercurea Ciuc și doctorand la Universitatea ”Transilvania” din Brașov, sub conducerea profesorului Filip Ignác.
István Csata
István Csata s-a născut la Miercurea Ciuc unde a început studiile muzicale fiind elev al Liceului de Artă „Nagy István”. În 2007 a luat licența la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la specializarea contrabas.
În prezent, este membru al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca.
A început studiul muzicii vechi și instrumentului viola da gamba ca autodidact, iar ulterior a continuat studiul sub îndrumarea profesoarei Ilse László-Herbert. A participat la cursurile de măiestrie din cadrul Facultății de Muzică din Geneva, unde a studiat viola da gamba cu profesorul Guido Balestracci și basso continuo cu profesorul Pierre-Alain Clerc.
A urmat cursuri de muzică de cameră și de viola da gamba sub conducerea interpreților Bruno Cocset, Hervé Douchy, Mira Glodeanu, Jan De Winne, Françoise Lengellé etc.
A colaborat cu numeroase formații de muzică de cameră din țară și din străinătate: Ausonia (Bruxelles), Il Gardellino (Bruges), Musica Profana (Budapesta), Chanterelle (Cluj-Napoca), Codex (Miercurea Ciuc). Este membru fondator al formațiilor de muzică barocă „Fonte di Gioia” și „Sectio Aurea”.
Din anul 2015 este profesor de viola da gamba și violone la cursurile Universității de Vară organizate în cadrul Festivalului de Muzică Veche din Miercurea Ciuc.
Raluca Enea
Raluca Enea este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – secțiile Pedagogie instrumentală – pian și Interpretare – clavecin, la clasa profesoarei Ogneanca Lefterescu. Din 2005 și-a continuat studiile de clavecin în Germania, sub îndrumarea profesorilor Harald Hoeren, Glen Wilson şi Ketil Haugsand.
A urmat cursuri de perfecţionare susţinute de Menno van Delft (Olanda), Frédérick Haas (Belgia), Malcolm Bilson (SUA), Ketil Haugsand (Norvegia), cursurile Academiei din Sablé, sub îndrumarea profesorilor Françoise Lengellé şi Howard Crook (clavecin şi canto baroc) și cursuri de muzică de cameră cu Jan de Winne, Marcel Ponseele și Hervé Douchy (Belgia).
A susţinut concerte în România, Germania, Norvegia, Ungaria. Raluca este artist liric al Filarmonicii „G. Enescu” Bucureşti, doctor al UNMB cu o teză despre muzica pentru clavecin a lui J.Ph. Rameau (elaborată sub coordonarea Profesoarei Dana Borșan) și cadru didactic al Universității Transilvania din Braşov.
Raluca este director artistic al Festivalului de Muzică Veche București și coordonează proiectele educative și de formare în domeniul muzicii vechi susținute de Asociația Culturală Antiqva, în România.

Detalii

Dată:
21 martie, 2021
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Muzeul Național Cotroceni – București
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Național Cotroceni – București
B-dul Geniului nr. 1
București, București 060116 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare